duminică, 23 aprilie 2017

LA MULȚI ANI, GHEORGHE! - semnificația numelui și menire

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 
Lumea nu este ceea ce este, ci ceea ce vrei tu să vezi că este. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *    *     *     *     *



Binețe, dragă cititorule!

Primul pas în a te cunoaște pe tine și a afla care este rolul tău în această viață este să știi care este semnificația  numelui pe care l-ai primit la naștere.

Astăzi vom vorbi despre GHEORGHE.

Indiferent dacă porți numele Gheorghe sau un nume derivat de-al lui, sau dacă cunoști persoane botezate astfel, știi care este semnificația acestui nume?

Nu uita să pornești și muzica pentru a-ți fi însoțitor pe calea gândurilor și a rândurilor.



În fiecare an, la 23 aprilie, este sărbătorit sfântul Gheorghe, prilej pentru cei care poartă numele sau derivate de-ale numelui, să se bucure, să își sărbătorească onomastica.

Numele GHEORGHE derivă din grecescul GEORGOS, și înseamnă LUCRĂTOR CU PĂMÂNTUL.

Desigur, nu toți cei care au acest nume sunt fermieri, sau au munci în domeniul agricol.
Aici vorbim despre simboluri și semnificații tainice.

Pământul este unul dintre elementele naturii, alături de apă, aer și foc, și este materia primă pentru a făuri „cărămizile” vieții. 

Se spune că „din țărână suntem croiți, în țărână ne vom întoarce”.

Pământul, țărâna, reprezintă în mod simbolic energia telurică din care este compus corpul uman și tot ceea ce percep cele 5 simțuri ale omului: văz, auz, gust, miros, pipăit.

Pământul amestecat cu apă dă lutul creator de frumos sau de urât, în funcție de „autor”. 
Când este prea multă apă, apare noroiul, tina, nămolul, mlaștina. 
În plan fizic, asta înseamnă retenția de apă, hipertensiunea arterială, etc.

Lutul amestecat cu aer ajută la expansiunea materiei prime, pentru a asigura fondul creației.
Când e prea mult aer, lutul devine fragil, și se prăbușește sub propria greutate.
În plan fizic, apar balonările, emboliile, emfizem, pneumotorax.

Iar când totul este trecut prin foc, se poate obține purificarea sau, din contră, distrugerea lucrării, și transformarea sa în praf.
Focul purificator dă naștere sculpturilor monumentale, care rămân nemuritoare. Focul devastator distruge tot în calea sa, oprind viața.
În plan fizic vorbim despre inflamații de tot felul, acele „aprinderi” ale organelor, temperaturi mari, febră, bufeuri, etc.

Atunci când materia primă, țărâna sau pământul , se află în echilibru perfect cu apa, aerul și focul, apare armonia pe toate planurile, la toate nivelurile. 
Cumpătarea, echilibrul și armonia sunt elementele cheie ale unei vieți împlinite. 



Ziua de 23 aprilie este în zodia Taurului, zodie de pământ. Nimic nu e întâmplător.

Persoanele ce poartă numele GHEORGHE, sau un nume derivat din acesta, sunt menite să lucreze „lutul” creației, să învețe să aibă grijă de corpul propriu, „biserica” sufletului, și să îi învețe și pe alții să facă la fel.
Ele vin într-o familie unde excesele de orice fel au dus la distrugeri de relații, de sănătate, de vieți, pentru a-i învăța să fie cumpătați în tot.

Aceste persoane trebuie să învețe să își stăpânească propriile lor „pofte”, indiferent de domeniu, pentru a înțelege „mesajul” acestor pofte.
Taurul, ca zodie, guvernează zona gâtului, locul de unde izvorăște vorbirea, comunicarea dintre oameni.

Cei ce poartă acest nume sunt meniți să lupte cu „balaurul” poftelor și exceselor, dar și al teoriilor de viață incorect pricepute, pentru a înțelege și transmite mai departe practica eliberatoare.

Dragă GHEORGHE, GEORGETA, GETA, GEORGE, GHIȚĂ, GEORGIANA, GEORGINA, GINA, GEORG, GYURI, GYÖRGY, GORAN, JÜRGEN, YORGOS, YURI, îți urez să ai o viață plină de lumină, să reușești tot ceea ce ți-ai propus pentru a fi un exemplu pentru  toți cei apropiați ție. 
Să ai forța de a fi lumină călăuzitoare pentru alții, indiferent de piedicile pe care le întâlnești pe drumul vieții.

LA MULȚI ANI, PLINI DE LUMINĂ! 



dr. Edith Kadar 
Arad, 23 aprilie 2017

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
(http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2017/04/la-multi-ani-gheorghe-semnificatia.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

marți, 18 aprilie 2017

SCHIMBAREA ÎN VIAŢĂ - POVARĂ SAU PROVOCARE?

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     *


Oamenii nu vor să se schimbe. Ei doar afirmă acest lucru pentru că, de multe ori, iluzia de a vrea ceva devine suficiență și justificare la ATÂT-ul din viața personală.

Binețe, cititorule!

Ai dureri de coloană vertebrală în zona lombară sau lombo-sacrată? Ai hernie de disc, discopatie sau orice alt diagnostic care denumește o afecțiune dureroasă a zonei șalelor?
Te invit să citești următoarele rânduri.

Pornește, rogu-te, muzica.


Schimbarea este unul dintre cele mai greu de făcut lucruri în viaţă. 

Aproape zilnic ne propunem să aducem ajustări, îmbunătățiri, schimbări în viața și traiul nostru. Nu există zi să nu ne promitem în barbă că „de mâine voi face altceva, altfel decât până acum”, dacă ceea ce am avut ne-a nemulțumit profund sau îi deranjează pe cei din jurul nostru.

Afirmăm sus și tare că vrem schimbare, hrănindu-ne cu privirile (interpretate de noi ca) admirative ale ascultătorilor, cu încurajările apropiaților, cu iluzia că putem și suntem în stare. ATÂT!

De cele mai multe ori, acestea sunt doar justificări ale incapacității noastre de a depăși o limită confortabilă și justificativă a vieții de până atunci.

Schimbarea e deranjantă. 
Ea dislocă mari cantităţi de noroi adunat cu multă grijă, zi de zi, în corpul, inima şi sufletul nostru.
Pentru că implică multă determinare şi credinţă atât în forţele proprii, cât şi într-un viitor cu nuanţă mult mai curată, caldă şi roz decât până atunci, dar necunoscut, incalculabil şi imposibil de controlat.

„De mâine mă las de fumat!.
„După revelion nu mai pun o picătură de alcool în gură”.
„Jur să nu te mai bat vreodată, măi nevastă (sau copil)”.
„După Paște (sau Crăciun), sau de săptămâna viitoare, mă apuc de cura de slăbire”....etc.


Sunt doar câteva exemple de afirmații și promisiuni făcute cu hotărâre, chiar cu anumită mândrie. Dar, de cele mai multe ori, acestea sunt doar...vorbe goale. Că doar nu ne doare gura să dăm din ea, nu-i așa? De cele mai multe ori este forma maximă de scuză la „Ăsta/asta sunt, și nu am chef să fac ceva pentru a mă schimba. Mie mi-e confortabil aici, dacă vrei schimbă-te tu. Ia de-aici câteva vorbe și mulțumește-te că fac și atât!”.

Amânarea schimbării și găsirea de scuze au devenit un „sport” practicat, din păcate, mai des decât cel al luării taurului de coarne, asumării de riscuri și a schimbării cu orice preț a ceea ce ne-a făcut rău. Este, de fapt, încercarea de auto-justificare a pragului pe care nu putem, nu vrem sau nu suntem în stare să-l depășim pentru a obține altceva de la viață decât ATÂT-ul de până atunci.
Este triumful teoriei asupra practicii, al comodității asupra necunoscutului, al răului știut asupra binelui posibil.
Este proclamarea consistenței noastre din acel moment. 
Este declarația noastră de existență din viața de până atunci.
Este ATÂT-ul real în comparație cu un potențial AȘ PUTEA...
Este minciuna care ne asigură supraviețuirea călduță de la o zi la alta, în locul unui „mâine” incalculabil și incontrolabil.
Este imobilitatea care omoară sufletul și dezintegrează spiritul.
E oglinda noastră din acel moment.


De ce mâine, de ce nu schimbi ceva de azi?
Pune-ţi întrebările: "ce am de pierdut dacă...?" şi "ce am de câştigat dacă...?", şi fii cinstit(ă) şi corect(ă) în răspunsuri.
De ce amâni?

De ce rămâi lângă partenerul(a) care te ignoră, te batjocoreşte şi îţi arată în fiecare secundă cât de neînsemnat(ă) eşti pentru viaţa sa? Pentru că are bani iar tu ai impresia că nu te-ai descurca fără sprânceana sa ridicată? Pentru că eşti deja îngrozit(ă) de mutrele vecinilor şi de veşnicul iad în care vei arde, în conformitate cu cei care propovăduiesc un Dumnezeu răzbunător şi uşor iritabil pe motiv de păcate, care (zic ei că) te vrea mic, umil, tăcut, cuminte, naiv şi credul?

De ce alegi să rămâi la un loc de muncă prost plătit, în care ești tratat ca un sclav pe plantație, în loc să îți creezi tu munca pe care ai face-o cu plăcere, fără stres, și ai încasa și bani?

De ce accepţi să înghiţi umilinţe şi nedreptăţi care te devalorizează şi te anulează ca om, ca suflet, ca spirit, ca entitate, ca esenţă divină?
Cu ce este mai bun cineva care calcă în picioare tot ce e pur, faţă de tine care ai pretenţia că îi respecţi pe alţii? 

Îţi spun eu: acela sau aceea are prea mult respect faţă de sine, pe când tu nu mai ai, ţi l-au anulat cei cărora le-ai înmânat "volanul" vieţii şi al destinului tău. 


Alegerea căii în viață care conduce la diminuarea sau dispariția respectului în ochii proprii duce la probleme de coloană vertebrală, în special în zona lombară sau lombo-sacrată, deoarece aceasta este zona care ne permite rotirea, răsucirea, aplecarea coloanei. Adică exact mișcările necesare pentru a ne orienta, la propriu sau la figurat, în viață.

Hernia de disc apare, în special, la persoanele care trăiesc în situații care le repugnă, dar nu pot, nu vor sau amână de o viață să se rupă de ceea ce le alungă viața din propria viață.

De obicei, în aceste situații este afectată și musculatura paravertebrală, adică cea situată de-o parte și alta a coloanei, cu rol de susținere. Se poate spune că persoana în cauză se simte nesprijinită, neajutată în fața greutăților.

Și dacă tot pomenim de singurătate, de senzația de „pește pe uscat”, corpul încearcă să ajute oprind eliminarea apei din corp, retenția ei, ceea ce duce la edeme, și la apariția aspectului pufos al persoanei. De fapt, majoritatea celor catalogați drept „grași” au o mare retenție de apă, sunt umflați.


Alterarea respectului în ochii proprii poate duce și la...probleme oculare, de vedere. „Nu văd nicio scăpare din această situație”. Iar subconștientul ia de bună această informație, și dă comanda corespunzătoare, pentru că el ascultă și nu contrazice pe nimeni.


Când te-ai întrebat ultima dată ce îți place ȚIE să faci pentru a fi liniștit(ă), împlinit(ă) și plin(ă) de energie?
Când vei înceta să te întrebi cum să faci pentru ca celorlalți să le fie bine, să fie mai fericiți, chiar cu prețul nefericirii și robotizării tale?

Dacă vei fi sincer(ă) cu tine, vei vedea că singurele lucruri pe care le vei pierde vor fi apăsarea sufletească şi tensiunea în care te-ai obişnuit să supravieţuieşti zi de zi, nesiguranţa şi neîncrederea în tine şi în zâmbetul curat, vei pierde oboseala de a-ţi trăi viaţa. 
În schimb îţi vei recâştiga încrederea în tine, în forţa ta creatoare, cea care "ţese" vitalitatea şi îţi consolidează credinţa în valoarea ta extraordinară; îţi vei readuce lângă tine zâmbetul pur, acela care vine din inimă şi vei începe să vezi lucrurile altfel, ca şi cum un văl ţi s-a luat de pe ochi. Vei găsi soluţii şi vei începe să trăieşti cu adevărat aşa cum vrei şi pentru că vrei TU, nu pentru că aşa ţi-au ordonat "stăpânii". 
Pentru că va dispărea frica, aliata şi însoţitoarea ta de până atunci.
Pentru că te vei regăsi.

Pentru că îţi vei rescrie singur(ă) definiţia TA!




Oamenii nu vor, de cele mai multe ori, să se schimbe. Pentru că în adâncul sufletului nu cred că pot, că ar fi în stare, că ar supraviețui.
Nu vor să-și pună întrebări incomode pentru a obține răspunsuri neplăcute.
De prea multe ori aleg să ignore imaginea distorsionată pe care o văd în oglindă şi care urlă neputincioasă, cerând să i se redea libertatea şi liniştea.
Ei preferă să folosească vorbe, ignorând să observe pe fața apropiaților și în ochii lor dezamăgirea de a  încălca propriile promisiuni, pe care nu le-a cerut nimeni.

Oamenii nu vor să se schimbe. Ei doar afirmă acest lucru pentru că, de multe ori, iluzia de a vrea ceva devine suficiență și justificare la ATÂT-ul din viața personală.

Fii tu altfel.

Fă schimbarea pe care o vrei şi nu mai amâna.
Vei pierde doar frici, dar te vei recâştiga pe tine. 
Iar eu cred cu tărie în acest premiu!


Binețe, cititorule!




dr. Edith Kadar
Arad, 14 iulie, 2013
revizuit şi adăugit la 22 noiembrie, 2013, cu ocazia multor schimbări făcute în viaţa mea.


*     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 


 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

duminică, 16 aprilie 2017

HRISTOS ESTE VIU!

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 
Lumea nu este ceea ce este, ci ceea ce vrei tu să vezi că este. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     * 



PAȘTELE, după om citire 

Hristos nu a înviat azi. 
El este viu dintotdeauna și se află în fiecare ființă, în fiecare piatră, în fiecare respirație a Universului.

El nu moare și reînvie în fiecare an doar pentru ca oamenii să aibă motive să sărbătorească prin mâncare multă, băutură multă, și să preamărească iepurașul.

A-ți imagina că Hristos învie în fiecare an pentru ca oamenii să-și aducă aminte de el,  nu poate arăta decât setea de „pâine și circ” rămasă nestinsă de-a lungul timpului.

A-ți aminti de Lumina christică doar în anumite ocazii dictate de calendar, nu poate arăta decât că omul alege să rămână în ignoranță, folosind scuza „păi, așa sunt obiceiurile...”.

A uita că Fiul OMULUI a înviat o dată, că este și a fost viu dintotdeauna în inima și sufletele noastre, și a preamări răstignirea lui, condamnă omul la rămânerea în întunericul ego-ului, iar de acolo să emane și să emită judecăți de valoare față de tot și toți care îndrăznesc să fie altfel.

De ce e nevoie să ni se reamintească anual că a murit și a reînviat? Nu știm asta altfel? Deci, dacă nu am fi anunțați în fiecare an că de Crăciun s-a născut, iar de Paște a înviat, noi, oamenii, am trăi în bezna necunoașterii și a nerecunoștinței?                                                                                                            

Dacă nu ar exista biserica, cum ne-am aminti că a existat odată cineva care a crezut atât de mult în oameni încât s-a jertfit pentru ei doar pentru a le arăta că fiecare poate fi ca el, fiu de Dumnezeu?
Și dacă a înviat, oare asta nu înseamnă că a înviat în conștiința umană, rămânând viu?

Dragă OM, fă ca fiecare zi să fie pentru tine și pentru sufletul tău Paște, Crăciun, Florii sau orice altceva, și nu (te) sărbători doar în zile marcate cu roșu în calendar.

Poți fi în fiecare zi conștient de Lumina christică din tine, de ce te mulțumești să o faci doar o dată pe an?                                                                                                                                              
Poți fi Lumină divină în fiecare moment al existenței tale, de ce te mulțumești cu o singură secundă?   
Soarele există și în zilele noroase, și atunci când este noapte. Doar nu poate fi perceput de simțuri. Cunoașterea te face să știi că există, ignoranța te face să îl observi doar când e lumină și căldură.                                                                                                                                                  
La fel și Lumina divină din fiecare. Ea există, indiferent de credințe, religie, și părerile oamenilor.

Hristos nu a înviat azi, pentru că el este viu dintotdeauna și va rămâne așa, fie că vrei să vezi, fie nu. 

Poți doar alege să îl vezi zilnic, păstrând vie bucuria și iubirea divină, sau să îl vezi ocazional, numind asta „sărbători”; iar în rest să trăiești în frici, furii, ură, deznădejde, așteptând data următoare când îl „răstignești” pentru a-l reînvia, și a-ți hrăni, astfel, ego-ul.

Se numește LIBER ARBITRU.

Hristos este viu în fiecare moment, iar eu cred asta cu tărie!

Așa încât eu nu pot să îți spun „Hristos a înviat”, ci doar HRISTOS ESTE VIU! 

Binețe, cititorule!

P.S. Pentru toți cei ce dau hrană sufletului și nu corpului fizic, vă invit să ascultați, să vă relaxați, să vă bucurați.



dr. Edith Kadar 
Arad, 16 aprilie 2017

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

joi, 13 aprilie 2017

Ești TOTUL sau NIMIC?

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     * 



Știai că...
... banalele „nu sunt în stare de nimic”, „nu mă pricep la nimic”, „nu știu să fac nimic” nu numai că nu sunt adevărate, dar pot deveni adevărate „programe” de dezintegrare ale încrederii în tine, în ceea ce știi și poți?

Aceste afirmații sunt făcute cu tentă de generalizare, de parcă acel moment se va extinde la întreaga ta viață.

Probabil că nu ești în stare de nimic acum, în acest moment, dar peste câteva secunde sigur vei fi în stare de ceva. Chiar și să râzi de ceea ce ai spus la nervi sau disperare.

E posibil să ai senzația că nu te pricepi la nimic într-o situație dată; dar dacă respiri adânc și îți spui că totul e posibil, te vei pricepe la tot ce îți propui. Chiar și să cânți de bucurie.

Sunt șanse să crezi că nu știi să faci nimic într-o anumită conjunctură; dar momentele următoare schimbă situația, iar tu poți realiza că știi să faci tot ce vrei. Chiar și să dansezi liber(ă).

Afirmațiile de moment îți pot devia întreaga viață deoarece, spuse cu convingere, îți vor distorsiona realitatea, schimbând informația din codul tău genetic.

Chiar crezi că un moment de disperare e atât de important încât să-și pună amprenta asupra ta pentru tot restul zilelor? Și dintr-o realitate deviată și populată de „nimic”, cum crezi că poți avea „totul” la care ai visat până când ai început să emani cu convingere... nimicuri?

Dacă un singur moment îți poate schimba traiectoria vieții, alege ca acela să fie venit din bucuria acceptării și a sincerității față de tine.

„Totul” există în tine; nu-l transforma în „nimic”!

Binețe, dragă cititorule!



Acum, te invit din nou să-ți lași sufletul să se bucure de muzică. 4 minute. Sigur e mai mult decât nimic, și, dacă vrei, poate fi totul, în acel moment.
Bucură-te!

dr. Edith Kadar
Arad, 14 iulie 2015

*     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
(http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2016/04/esti-totul-sau-nimic.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

marți, 11 aprilie 2017

Despre... DEPENDENȚA DE PĂRERILE ALTORA

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 
Lumea nu este ceea ce este, ci ceea ce vrei tu să vezi că este. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     * 



Cât de importantă este, pentru tine, părerea celorlalți? 
Cât de mult te ghidezi în viață după ceea ce spun ceilalți? 
Câți pași poți să faci în viață fără ca cei din jur să-ți spună dacă e bine sau nu ceea ce faci, sau fără ca tu să aștepți părerea-sentință a altora? 
Cât de dependent(ă) ești de așa ceva?

S-ar putea să spui că tu nu ai o astfel de dependență. Și totuși, îți spun că nu există om care să nu fie influențat - într-un grad mai mic sau mai mare - de părerea celorlalți.

Nu ne comportăm întotdeauna cum vrem noi în acel moment, ci așa cum „trebuie”, cum se așteaptă lumea de la noi. 
Nu facem ceea ce vrem, ci, de cele mai multe ori, facem ceea ce e „corect”. 
Nu ne îmbrăcăm cum avem chef, ci așa cum se așteaptă societatea.

Dincolo de regulile impuse ale lui „trebuie”, „așa e normal” și „să nu se supere cumva, cineva”, oare de ce facem ceea ce place societății, dar care ne împovărează sufletul?
Deoarece există această dorință a noastră de a fi iubiți, de a fi plăcuți, de a „da bine”, de a fi în „vorbele bune” ale celorlalți.
Iar atunci când primim câte un feedback negativ, câte o părere neplăcută nouă, câte o opinie care nu este pe placul sufletului nostru, ai văzut că, parcă, ne ofilim în interiorul nostru, ca și cum întreaga vitalitate a luat-o la sănătoasa?

Oare de ce, chiar dacă afirmăm că nu ne interesează părerea altora, totuși, indiferent ce facem, ținem cont de părerea celorlalți, în special a celor mai apropiați nouă: familia și prietenii?
Care este influența acestor păreri asupra noastră, asupra valorii noastre, asupra derulării în condiții optime a vieții din sufletul nostru?

Pentru a afla răspunsurile mele la aceste întrebări, și la altele legate de acest subiect, urmărește, rogu-te, videoclipul conceput, realizat și prezentat de mine, apăsând pe linkul de mai jos..
Nu uita să îmi spui și părerea ta.

Îți mulțumesc de însoțire.

Binețe, dragă cititor!




dr. Edith Kadar 
Arad, 10 aprilie 2017

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

luni, 10 aprilie 2017

TU EȘTI „SPECIALUL” FIECĂREI ZILE!

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     * 



Se vorbește mult despre „specialul” diferitelor zile: „azi e o zi specială....; în data de... va fi o zi cu totul specială...; peste trei luni vom trăi cu toții o zi foarte specială...”, etc.

Dar, ce face o zi să fie specială? 
De ce una este mai specială decât alta? 
De ce nu pot fi toate zilele speciale?
Cine sau ce anume stabilește „specialul” fiecărei zile?

Binețe, dragă cititor!

Te invit la o vorbă și o muzică pentru a petrece alături, cu voia ta, câteva minute speciale. Pornește muzica, rogu-te, și hai să începem.


Ai văzut câtă fascinație provoacă zilele decretate și declarate ca „speciale”?

22 decembrie 2012; Floriile; date în care zilele, lunile, anii sunt aceiași, zile onomastice, zile de sfinți, sărbători religioase, etc. 
Indiferent care este semnificația lor, „specialul” anunțat cu multă pompă prin mijloacele mass-media produce un impact emoțional foarte puternic asupra unor/mulți oameni. Dar de ce? Este ca și cum semenii noștri nu s-ar putea bucura fără motiv, ci musai trebuie găsit unul.

De ce ne pierdem vremea să căutăm sau să dăm semnificații unui singur moment al unei...VIEȚI SPECIALE? 
De ce ne mulțumim cu puțin, când putem avea tot? 
De ce observăm doar o cărămidă din întreaga clădire, când putem admira și avea întregul?

Și, încet, au început să se așeze „cărămizile” înțelegerii mele.



Căutăm frânturi pentru că nu mai putem vedea întregul. 
Avem nevoie de o anumită dată calendaristică pentru a ne permite să fim speciali într-o viață monotonă, blazată și plină de rutină.
Avem nevoie de momente semnificative pentru a ne simți importanți. 
Avem nevoie de date subliniate cu roșu în calendarul vieții pentru a simți că trăim.

PENTRU CĂ TRĂIM MOMENTE ALE VIEȚII, ȘI NU NE TRĂIM VIAȚA!

În condițiile unei existențe marcată de rutina zilnică, de supraviețuirea de la o zi la alta, zilele speciale aduc un plus de trăire, un pic de trezire din fad, din banal, din „nimic interesant nu mi se mai întâmplă!...”

Zilele decretate „speciale” de către biserică, unii oameni, diferite curente spirituale, ne încarcă și pe noi, parcă, de „special”, făcându-ne să dezbrăcăm uniformele ponosite ale existenței și să luăm haine de sărbătoare care să ne facă să strălucim puțin, pe un termen scurt. Ca o cenușăreasă care a reușit să evadeze de la muncile silnice și să participe la balul plin de culoare.

Și totuși.... Avem nevoie să ne simțim speciali, și cum nu prea mai știm cum să o facem fără ajutor, ne folosim de momente ale existenței etichetate cu adjectivul „special”.

Iar, dincolo de teorie, realitatea este că ne simțim al naibii de bine în anumite zile, comparativ cu altele.
De ce oare?

Să luăm, de exemplu, sărbătorile religioase, adică zilele indicate de biserică drept speciale: Paște, Crăciun, zile ale unor sfinți. Ce se întâmplă atunci?

Atunci ne amintim de esența noastră divină, ne rugăm, aprindem lumânări și ne veselim pentru că am primit dezlegare la bucurie și celebrare. 
Sufletul se umple, astfel, de lumină, se ușurează de povara cotidianului și primește un răgaz să facă ceva ce este excepție și nu regulă zilnică.

Bucuria stimulează producerea de serotonină, „hormonul fericirii”, corpul este inundat de substanțe care liniștesc sistemul nervos vegetativ și inițiază refacerea organelor și vindecarea bolilor.


Sufletul se liniștește, își reamintește de vibrația înaltă pe care o are, reușind să-și curețe „petele” lăsate de frici, frustrări, disperări, limitări și de artificialul vieții impus de regulile societății.

Cu cât ne bucurăm mai mult, cu atât „lumina” fiecăruia din noi este mai puternică, iar asta readuce în prim plan emoțiile pozitive: iubirea, compasiunea, empatia.

Dacă ne bucurăm des, perioadele „negre” se reduc ca durată, permițându-ne să ne păstrăm „conectați” la starea de bine.
Iar dacă o masă critică de oameni se bucură, se simt speciali pentru o perioadă mai lungă, se atenuează trăirile negative din subconștientul colectiv.

Amintește-ți cât durează euforia și liniștea sufletească după revelion sau după ziua de naștere.

Și, apropo, de ce ne simțim atât de speciali de ziua noastră? Oare pentru că cei apropiați ne fac să ne simțim așa? Pentru că, în sfârșit, ne permitem să recunoaștem „specialul” din noi, pe care îl punem, apoi la păstrare până la următoarea aniversare?

Dragul meu prieten cititor, e bine să te bucuri în zile declarate speciale. Îți umpli sufletul de bucurie și de liniște, dai corpului un impuls de regenerare. 
Dar dacă lucrurile stau așa, te întreb: de ce nu faci ca fiecare zi să fie specială? Dacă o zi e compusă din momente, permite-ți să fii tu special(ă).
„Cum?”, vei spune.

Ah, încă nu ai aflat? Atunci dă-mi voie să-ți spun: TU EȘTI SPECIAL(Ă)! 
Așa te-ai născut, așa ești ca esență. Zilele și datele doar îți reamintesc ceva ce există.

Nu un moment te face special, pe tine sau trăirile tale, ci TU DAI „SPECIALUL” FIECĂRUI MOMENT AL VIEȚII TALE!

Reamintește-ți. E acolo în tine. Nu simți?

Binețe, dragă cititor special, și mulțumesc de onoarea de a mă însoți printre rânduri și a mă bucura de SPECIALUL din tine!



 dr. Edith Kadar
Arad, 28 septembrie 2015

 *     *    *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

miercuri, 5 aprilie 2017

Despre... COMODITATEA ȘI CONFORTUL SUFERINȚEI

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 
Lumea nu este ceea ce este, ci ceea ce vrei tu să vezi că este. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     * 



Ai întâlnit sau ai auzit despre persoane care duc o viață plină de suferințe emoționale, psihice, fizice, sufletești, dar care nu fac nimic pentru a ieși din această stare în afară de a se lamenta și a arăta cu degetul pe oricine altcineva în afară de ei?
Ai întâlnit sau ai auzit despre persoane care inventează tot felul de scuze de ce să nu schimbe ceva, în loc să pornească schimbarea; persoane care la fiecare soluție a vieții vor găsi o problemă ce va începe cu „da, dar...”?

Aceștia sunt oameni care se complac în confortul și comoditatea suferinței, alegând să rămână în „răul cunoscut”, în loc să caute mai bine-le într-un loc necunoscut.

Binețe, dragă cititorule!

Astăzi te invit să povestim despre un subiect incomod pentru ego, destul de des întâlnit și intens negat de către cei ce fac subiectul materialului: despre confortul călduț al suferinței.
Ca de obicei, apelez la înțelepciunea ta, sugerându-ți să nu îmi răspunzi din profunzimile ego-ului, ci să citești, mai întâi, ce am de spus. Altfel, pot spune că povestea actuală este chiar despre tine.


                                         


Sufletul știe când ai nevoie de schimbare, de orice schimbare, și îți scoate în cale oportunitățile, dar și oamenii care să te ajute, să te sprijine. Mintea este cea care se opune, care neagă, care sabotează, evidențiindu-ți doar aspectele negative, spunându-ți doar de ce să nu faci acel lucru, acea schimbare, acea transformare.
Sufletul e tăcut, mintea e gălăgioasă, iar omul - conform obiceiului - va asculta și va auzi vacarmul minții, pentru că liniștea nu poate fi auzită, ci doar simțită.

Într-o lume bazată pe cele 5 simțuri, perceperea liniștii e plictisitoare, e nefirească, e nefolositoare.
Pentru a auzi liniștea sufletului cu ale sale mesaje, e nevoie ca omul să își antreneze voința, să își exerseze liberul arbitru și să treacă peste hotărârile minții, alegând calmul.

Omul este sclavul obiceiurilor sale. Tot ceea ce este cunoscut are prioritate în fața necunoscutului.
O cărare știută, bine conturată și bătătorită de rutină este preferată întotdeauna în locul unui drum al vieții nou, necunoscut, necontrolabil.

Doar că acea cărare știută te va duce în aceleași locuri, iar la capătul ei se află aceleași destinații pe care le știi deja, nu altele.

E mai simplu să spui „nu pot”, decât să încerci. E foarte simplu să-ți pui armura lui „asta nu se poate... nu e bine... nu voi reuși...”, decât să calci pe drumul noului, acolo unde totul e posibil, doar să vrei.
E mai simplu să te ghiftuiești spunând că nu poți avea grijă de sănătate și de siluetă, decât să și încerci să vezi că poți orice, doar să vrei.

E infinit mai simplu să mergi la medic și să iei pastile cu pumnul pentru că așa ți s-a zis, decât să schimbi stilul de viață care te-a îmbolnăvit, iar la capătul drumului schimbării să (re)găsești sănătatea.
E ușor să pășești pe poteca scuzelor, decât pe drumul necunoscut al soluțiilor.

E atât de simplu să nu faci nimic pentru tine și să ceri ca toți ceilalți să îți îndeplinească ție dorințele, să fie sclavii comodității tale, decât să lucrezi zi de zi la dorințele care te pot scoate din rutină, din mocirla lui „eu nu pot”.
Nu există „nu pot!”, ci doar „nu vreau... nu am chef... mi-e lene... mi se cuvine tot, restul să trăiască după toanele mele, după placul meu, după indicațiile prețioase pe care le dau din comodul loc al lui „totul mi se cuvine!”.

E greu să te scuturi de praful neputinței, să-ți dai jos haina rutinei și să îmbraci noile straie ale lui „tot ce vreau este posibil”.
Este greu să nu mai dai vina pe nimeni pentru viața ta ternă, și să începi să îți asumi responsabilitatea pentru tot.
Este foarte greu să observi că nimeni nu îți poate face vreun rău decât dacă tu permiți asta.

Viața ta de acum este suma hotărârilor pe care le-ai luat pe binecunoscutul și comodul drum al rutinei.
Același drum te va duce în aceleași locuri, nu altundeva.

Vrei altceva? Schimbă drumul. Ieși de pe cărarea suferinței și încearcă altă cale.


Nu este suficient să citești kilometri de texte motivaționale, să dai like-uri fără număr, să le distribui, dar viața ta să rămână neschimbată: aceeași rutină, aceleași blocaje, aceleași suferințe, aceleași boli.

A-i ajuta pe alții la nesfârșit și a uita de tine nu este altruism, ci este uitare de sine, este negare de sine; este respingere de sine!

A-i ajuta pe alții să revină pe drumul bun, nu te aduce pe tine pe drumul cel bun.
E mai simplu să vorbești despre Biblie, biserică și religie, decât să aplici credința în tot ceea ce faci, și să asculți vocea divinității din tine.

Este atât de simplu să îi ții pe cei apropiați sclavi ai bolilor tale, care trebuie să îți îndeplinească orice moft că doar ți se cuvine; boala îți dă drept de veto asupra vieții celorlalți.
E foarte greu să alegi să îți asculți corpul și să faci ce spune el, că doar are soluția vindecării în ADN.
E atât de simplu să lași boala să te reprezinte în societate, în fiecare conversație, în tot ce faci, în loc să observi că sănătatea și boala sunt alegeri personale.

Sănătatea și bunăstarea sunt ca o grădină ce trebuie îngrijită, arată, semănată, întreținută. Dacă nu faci asta zilnic, apar „buruienile” bolii.

E atât de simplu să ne fluturăm suferința în fața tuturor, în loc să ieșim din ea.
E facil și aduce capital de simpatie să povestești tuturor cât de greu este că ți-au plecat copiii de acasă, în loc să îți vezi de viața ta și să le respecți hotărârile lor. Sau să te plângi non-stop că ai rămas singur/singură după ce soțul/soția ți-au murit de mulți ani, în loc să mergi mai departe cu viața, cinstindu-le, astfel, memoria.

E mai simplu să amesteci în aceeași oală bărbații sau femeile, denigrându-i și alegând, în final, tot tipologia care te face să suferi, în loc să stai să observi unde greșești, pentru a schimba ceva.
Este atât de simplu să rămâi într-un loc de muncă prost plătit, cu șefi și colegi care nu te respectă, decât să schimbi locul de muncă.


Da, dar plângerea de milă și fluturarea cu orice ocazie a suferinței, afișarea ei ca pe o pancartă , aduce un val de simpatie și de compasiune, dă subiecte siropoase de discuție, dă un sens de apartenență la grupul majoritar al „celor ce au o viață foarte grea”.

Suferința, indiferent de cauza ei, devine laitmotivul vieții, și un motiv clar al rămânerii pe drumul previzibil al autodistrugerii.
Când viața devine o serie de teorii și afirmații goale, lipsite de conținut și de susținere practică, deznodământul e ușor de bănuit: boli, suferințe, iar, în final, moartea.

Când a vorbi despre boală, despre suferință, ajunge să fie mai plăcut decât a povesti despre viață, sănătate, frumos, drumul vieții tale devine tot mai întunecat, sfârșind în prăpastia lui „eu nu pot... și ce pot să mai fac... e prea târziu pentru mine...”.
Când a găsi scuze devine mai important pentru tine, îți ocupă tot timpul vieții, și când găsirea soluțiilor este o activitate pentru alții, nu pentru tine, te afli deja pe panta descendentă a devalorizării și involuției ca individ.

De ce se ajunge aici? De ce alegi problemele și nu rezolvările, de ce optezi pentru drumul autodistrugerii și nu al împlinirii?
Pentru că alegi gălăgia minții și nu liniștea sufletului.
Pentru că alegi declarații stufoase în locul credinței tăcute.
Pentru că alegi lamentarea ca limbaj, în locul demnității tacite.
Pentru că suferința strigată atrage simpatie și oameni care să te ajute ( a se citi „slujească”), pe când liniștea nu aduce pe nimeni.

Când asculți gălăgia minții, nu te mai auzi pe tine, nu mai auzi sufletul, nu mai auzi vocea divinului din tine.

Sufletul știe când ai nevoie de schimbare, de orice schimbare, și îți scoate în cale oportunitățile, dar și oamenii care să te ajute, să te sprijine. Mintea este cea care se opune, care neagă, care sabotează, evidențiindu-ți doar aspectele negative, spunându-ți doar de ce să nu faci acel lucru, acea schimbare, acea transformare.
Sufletul e tăcut, mintea e gălăgioasă, iar omul - conform obiceiului - va asculta și va auzi vacarmul minții, pentru că liniște nu poate fi auzită, ci doar simțită.


Cum știi că asculți gălăgia minții?
Textul acesta ți se va părea prea lung, ca orice text ce depășește două paragrafe, adică limita pe care ți-a fixat-o mintea, la care te-a limitat. Apoi, vei aduce argumente multe în vorbe nenumărate de ce tu nu îți asculți mintea ci sufletul, și nu observi că este tot gălăgia și emfaza ego-ului. Te vei justifica de ce tu faci ceva, și nu faci altceva. Vei găsi contraargumente de ce nu faci schimbarea, în loc de ce să o faci.
Îmi vei spune că mie mi-e simplu pentru că eu nu am trecut prin ce treci tu.
Și, cel mai evident, vei continua să trăiești ca și până acum, nefăcând nicio modificare în viața ta.

Un text nu îți poate schimba viața dacă tu nu vrei. De fapt, nimic nu îți poate schimba viața în mai bine dacă ai hotărât că drumul cunoscut și bătătorit al suferinței este mai comod decât orice altă cale necunoscută.

Poți citi, poți da like-uri, poți urma zeci de cursuri de dezvoltare personală.
Dacă nu schimbi nimic în viața ta și rămâi în aceeași suferință, se numește că alegi să rămâi în comoditatea și confortul suferinței.

Mintea e gălăgioasă, sufletul e tăcut.
Minte găsește probleme, sufletul caută soluții.
Mintea afirmă și declamă că va face schimbare; sufletul tace și face.

Atunci când alegi confortul suferinței, pierzi magia transformării de sine, de tine.
Totul este o alegere. Se numește LIBER-ARBITRU.

Nu mă interesează ce alegi, o faci pentru tine; dar fii conștient(ă) că tot ce urmează după alegere este responsabilitatea ta, nu e vina cuiva.
Alege. Alege-te!

Binețe, dragă cititor, și mulțumire de însoțire printre rânduri!


dr. Edith Kadar 
Arad, 04 aprilie 2017

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nicio schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

marți, 4 aprilie 2017

PASIUNEA, CULOAREA DIN VIAȚA TA

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.
Lumea nu este ceea ce este, ci ceea ce vrei tu să vezi că este.

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     *



Pasiunea este condimentul care îți salvează viața în orice situație, în orice moment.
Când îl adaugi în tot ceea ce faci, fiecare clipă a vieții se umple cu esență, cu forța vieții, cu siguranță și detașare.

Atunci nu te mai interesează cine și ce spune despre tine pentru că pasiunea a devenit „partenerul” trăirii de...tine.

Zilele și situațiile lipsite de pasiune sunt terne, fade, lipsite de valoare și semnificație, împrumutând aceste „calități” trăirilor tale. Lipsa de pasiune ia din culorile sufletului, storcându-l de fiecare picătură din lumina vieții, a trăirii.

Pasiunea pusă în tot ceea ce faci îți va aduce bucuria conștientă a fiecărei clipe pentru că „îmbracă” secundele în lumină, culoare, bucurie și conștiență de sine.

Pasiunea este un mod de viață, o calitate, o alegere și nu o destinație.
Nu situațiile și lucrurile creează pasiunea de a trăi. Ea există în tine și transformă totul în trăire pură.
E adevăratul alchimist al vieții tale. 

Poți să transformi fiecare secundă în „aur” pur sau în pete cenușii. Alegerea îți aparține.

Culoare sau tern?

Binețe, dragă cititorule!



 dr. Edith Kadar
Arad, 23 septembrie 2015

*     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nicio schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.


duminică, 2 aprilie 2017

Despre RELAȚIILE TOXICE și efectele lor asupra vieții noastre

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 
Lumea nu este ceea ce este, ci ceea ce vrei tu să vezi că este. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     * 


Cu toții am auzit despre relații toxice; fie că am cunoscut persoane angajate într-o astfel de relație, fie am avut sau avem chiar noi acest tip de parteneriat.

Dar, ce sunt relațiile toxice?
Sunt ele de la început așa, sau devin pe parcurs, și dacă da, ce anume le deviază de la normale la pline de otrăvuri?
Ce ne face să mergem spre o asemenea relație, și de ce o căutăm inconștient (chiar dacă afirmăm sus și tare că cei care fac așa ceva au mare buba la cap)? Dar, mai ales, de ce nu ieșim dintr-un astfel de parteneriat dacă ne aduce atâta suferință?

Există, oare, vreo legătură între relațiile toxice în care ne lăsăm angrenați și toxinele corpului, care produc ravagii și de care încercăm să scăpăm făcând cure grele de detoxifiere? Și dacă există legătură, nu ar fi mai bine să îndepărtăm din viața noastră gândurile și emoțiile toxice provocate de persoane ce ne otrăvesc existența, sufletul și karma?

Binețe, dragă OM!

Te invit să povestim puțin despre acest subiect care fascinează și intrigă deopotrivă, care generează multe discuții, atrage atenția de fiecare dată, care dă bătăi de cap și la care fiecare om răspunde în stil personal.

Pentru a afla răspunsurile mele la aceste întrebări, și la altele legate de acest subiect, urmărește, rogu-te, videoclipul conceput, realizat și prezentat de mine, apăsând pe linkul de mai jos..
Nu uita să îmi spui și părerea ta.

Îți mulțumesc de însoțire.

Binețe, dragă cititor!





dr. Edith Kadar 
Arad, 02 aprilie 2017

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nicio schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

sâmbătă, 1 aprilie 2017

SCHIMBAREA DIN VIAȚA TA...S-O FACĂ ALȚII!...

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     *



De câte ori pe zi iei hotărârea tacită să schimbi ceva la tine sau la viața ta? De cele mai multe ori o faci inconștient.
Dar, de câte ori chiar schimbi ceva și nu doar te mulțumești să constați și să hotărăști că nu tu ești de vină pentru starea în care ai ajuns, și că alții vor trebui să repare oalele sparte, să se schimbe, pentru ca ție să-ți fie bine cu tine?

Schimbare să fie, dar s-o facă alții!
Hai cu schimbarea, neamule!

Binețe, dragă cititor!

Te invit la un ceai bun de vorbă la fapt de seară, la ceas de primăvară.
Nu uita să pornești muzica pentru a-ți fi însoțitor plăcut simțirilor tale..



Când crezi că ai ajuns la o concluzie legată de cine ești și ce cauți în viața ta, Universul îți aduce în față oglinda pentru a te vedea sub forma unor oameni, situații, întâmplări prin care evaluezi rezultatul: este definitiv sau mai ai încă puțin de muncit la acel aspect al tău.

Cu toții ne dorim să schimbăm ceva în viața noastră, indiferent de domeniul ei: personal, profesional, financiar, sufletesc, spiritual. Dar prea puțini știm cum trebuie să arate, într-un final, schimbarea.

Vrei să fii altfel.
Cum?
„Altfel” nu e suficient; e o noțiune abstractă care te va menține într-o stare de nemulțumire permanentă legată de tine, de capacitățile, de putințele tale.

Ce înseamnă, practic, pentru tine „altfel” față de „acum”?
Dar, ce înseamnă „ACUM”? Ce te nemulțumește acum și de ce?
Ce anume nu te împlinește și nu te face fericit(ă) în acest moment, încât ai simțit nevoia de o schimbare, de o rearanjare, de o îmbunătățire a ta, a stării tale?
Ce te face să vrei un altfel de prezent decât cel pe care îl ai acum?
Ce vrei schimbat la tine într-un alt viitor?
De ce nu îți mai ești de ajuns așa cum ești, la un moment dat?
Când și de ce începi să te vrei altfel decât ești și decât poți acum?

Acestea sunt întrebări capcană care te pot face să-ți pierzi, să-ți irosești o mare parte din timp, o importantă parte din trăire, un fragment din viață.

Nu are nicio importanță „DE CE”, atât timp cât cât ai înțeles necesitatea schimbării, cât timp ai prins ideea că „altfel” vine din schimbare, din moment ce „acum”-ul ți-a fost dat de ce ai și manifești în prezent.


Când înțelegi asta și ieși din capcana ego-ului cu întrebări care nu duc nicăieri, abia atunci începi să percepi oportunitățile care ți-au fost tot timpul în fața nasului, dar pe care nu le-ai sesizat pe motiv de...autosuficiență! Și atunci, în funcție de tine, accepți schimbarea sau o amâni, găsindu-ți tot felul de  motive și motivații în favoarea lui „de ce nu...” în loc de „de ce da...”.

Primul pas este să înțelegi un adevăr simplu:
CE AI AVUT ȘI AI FĂCUT TE-A ADUS AICI!!!
Ești mulțumit(ă)? Foarte bine! Du-te mai departe.
Nu ești mulțumit(ă)? Schimbă ceva. Orice.

Repet: percepțiile și concepțiile avute te-au adus aici! M-ai auzit? Nu te vor duce undeva unde e mai cald și mai bine! Pentru asta e nevoie de...ALTCEVA! De schimbare. Ai auzit? În sfârșit, că mult ți-a trebuit!

Ai acceptat nevoia de schimbare pentru ceva nou? Schimbare să fie!
Dar ești pregătit(ă)? Nu? Aaaa, tu doar ai vrut schimbare pentru că sună frumos, interesant și trendy, dar nu știi cu ce se mănâncă? Atunci taci din gură, că Universul îți aude și cele mai ascunse gânduri, pornind roata schimbării.

Vrei bani mai mulți? Fii pregătit(ă) să-ți pierzi actualul loc de muncă ce îți aduce doar atât cât ai acum.
Vrei un/o partener(ă) plin(ă) de iubire și tandrețe? Fii pregătit(ă) să îl/o pierzi pe cel/ cea din prezent. Etc...

Dar...ești pregătit(ă) de schimbare? Vei ști să faci față noilor provocări, indiferent de domeniu? Nu-ți plac schimbările? Atunci ține-ți gura și stai potolit(ă) pe curul tău!



Vrei schimbare?
Cum arată? Cum ești dispus(ă) să accepți ce aduce noul? Cu condiții? Fără, lăsându-te la mâna sorții?
Ce ești dispus(ă) să faci pentru noul tău loc de muncă?
Dar ce schimbări accepți în cazul unui/unei partener(ă) nou(ă) de viață?

Ai așteptări izvorâte din vechea ta viață care te-a sufocat?
Te aștepți să fii salvat(ă) sub o formă sau alta?
Ai hotărât că ai suferit destul și că doar ceilalți trebuie să se schimbe, că tu ești victima din propoziție?
Ai decretat că tu ești deja schimbat(ă), deja evoluat(ă) și că ceilalți sunt prea mici și prea banali pentru măria-ta?

Măi, omule, dar ce caută aici ego-ul în manifestarea lui totală?
Tu vrei schimbare din și prin ego? De ce zici nu? Atât timp cât pui condiții și ai așteptări legate de comportamentul Universului față de tine înseamnă că îl lași pe ego să se expansioneze din plin.

Când tu hotărăști și afirmi cu tărie că tu te-ai schimbat, ești evoluat, ceilalți sunt rămași în trecut, ei să facă schimbarea, a cui voce glăsuiește? Nu a ego-ului?

Nu mă crezi? Atunci te întreb de ce nu ești mulțumit(ă) cu ce primești, deoarece acel lucru este optim pentru tine în acel moment. De ce nu încerci să evaluezi „imaginea” din oglinda primită, ci continui să cârcotești, să condiționezi, să pui etichete?

Ce nu îți place la noul loc de muncă? Colegii? Ei sunt imaginile tale, aspectele tale rezolvate sau nu.
Ce nu îți place la partenerul(a) nou(ă) ce ți-a fost adus(ă) în cale și în viață? Acelea sunt exact lucrurile pe care tu le-ai lăsat nerezolvate la tine, pe care nu le-ai văzut, nu ai vrut să le vezi sau pe care le-ai ignorat voit.

Oamenii ți se par neevoluați în comparație cu tine? Ghici cum ești tu în realitate?
Ți se par situați sub nivelul tău? Oare care este adevăratul tău nivel?
Totul și toți sunt sub demnitatea ta? Aha! Și...cam cum arată ea, demnitatea ta?
Îi apreciezi pe toți și îi încadrezi în categorii? Nuuuuu!...Sigur ăsta nu e ego! E direct mega-ego! Și tu unde te situezi față de ceilalți: mai sus, mai jos, lateral stânga sau dreapta?

Las-o baltă! Cât timp ai așteptări pentru că proiectezi pe ceilalți schimbarea de care ai tu nevoie, trăiești în negare și acorzi iluziei puterea realității.



Ai trecut de acest stadiu? Vor continua să apară în viața ta oameni și situații oglindă, până când îți va dispare, încet-încet, dorința de a cataloga, încadra, ștampila sau înghesui în categorii.

Și când începi să accepți totul așa cum este, când poți vedea imaginea liniștii tale oglindită în oamenii și situațiile din viața ta, chiar îți mai pasă dacă ești sau nu evoluat, dacă ești mai sus sau mai jos comparativ cu alții? Nu cred.

Atunci știi, pur și simplu, că îți este bine cu tine așa cum ești, că nu te mai afectează cum sunt ceilalți, știi că viața ta e optimă pentru ceea ce ești tu acum.
Ce va fi în viitor? Îți vor arăta „oglinzile” care-ți vor intersecta calea vieții.

Nu mă crezi? Încearcă!
Eu îmi văd zilnic „oglinzile” prin tine!

Mulțumescu-ți ție, zăbovitor printre rândurile mele!
Binețe, dragă cititor-oglindă,



 dr. Edith Kadar
Arad, 01 august 2015


            *    *    *    *    *    *    *

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.

Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
(http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2015/08/schimbarea-din-viata-tas-o-faca-altii.html)

Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.