joi, 30 iulie 2015

COMENTARIILE, OGLINDA NEMULȚUMIRII FAȚĂ DE NOI

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *    *     * 



Ai observat cât de greu ne este să ne abținem de la comentarii atunci când ni se cere un răspuns scurt?
Ai observat cât de dificil este să spunem doar „da” sau „nu” fără alte completări și adăugiri gen justificări, adjective, comparații, epitete, etc.?

„Nu mă duc acolo deoarece a murit verișoara a doua a bunicii pisicii mele” - justificare.
„Ești prea gras(ă) sau bătrân(ă) să îmbraci haina aceea” - adjective.
„Muzica pe care o asculți e cântată, parcă, de niște capre bete!” - comparație.
„Cartea pe care o citești e oribilă, iar tu ești retardat(ă) dacă îți pierzi timpul așa” - epitete.

Oare de ce suntem atât de degrabă cârcotași, comentatori și judecători?
De ce nu putem respecta alegerea celuilalt în liniște, indiferent dacă rezonează sau nu cu noi?
De când părerile noastre au devenit etalon pentru restul oamenilor, indiferent de domeniu, simțindu-ne îndreptățiți să punem la punct, să criticăm, să coordonăm, să jignim, de fapt?

Răspunsul e mai profund și mai subtil decât la prima vedere,
Până la urmă este vorba despre respectul față de celălalt, care e sublim dar poate lipsi cu desăvârșire, vorba lui Caragiale.
Și cum ceilalți sunt oglinzile noastre fidele, totul se reduce la respectul față de noi înșine; care lipsește, se vede, și în aceste situații.
Abia când ne vom respecta mai întâi pe noi, vom putea pune simplu „da” sau „nu”.

Despre ce vorbim până atunci?

Binețe, dragă cititorule!



 dr. Edith Kadar
Arad, 30 iulie 2015

 *     *      *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
 (http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2015/07/gandul-zilei-30-iulie-2015-comentariile.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

RUTINA și SCHIMBAREA DE SINE

Pe măsură ce te trezești și lași schimbarea să-și facă treaba în viața ta iar tu nu te mai opui Universului, vei observa că fiecare z...