marți, 25 iulie 2017

REGRETELE, MACAZ PE DRUMUL VIEȚII

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     * 


Ai avut sau ai regrete legate de viața ta din trecut? 

Spui de multe ori „ehei!... dacă atunci aș fi făcut altceva... dacă nu m-aș fi mutat în alt oraș, sau dacă m-aș fi mutat atunci când am avut ocazia... dacă aș fi ales alt loc de muncă... dacă m-aș fi căsătorit cu altcineva...”?
Cum arată acum, gândindu-te retrospectiv, secunda aceea în care ai luat o hotărârea ce te-a adus în acest punct al vieții și nu altundeva?
Și ce anume regreți? Că ai făcut o alegere greșită sau că nu ai înțeles nici măcar acum că totul se întâmplă cu un scop și că nu există accidente ale sorții?
Regretele ți-au schimbat viața în bine sau în rău, cu voia ta?

Binețe, dragă cititorule!

Te invit să povestim despre regrete și despre importanța pe care le-o acordăm în viața noastră.
Pornește, rogu-te, muzica, și hai să începem.


De câte ori nu am regretat o persoană, un loc sau o situație din trecutul nostru care nu mai fac parte din prezent? Un loc în care ne-am simțit bine, sau o persoană cunoscută în adolescență, care ne-a făcut inima să palpite și sufletul să surâdă de fericire?

De multe ori, regretele sunt atât de mari încât tot ce se întâmplă în prezent și nu e conform așteptărilor noastre, le punem pe seama  acelor momente sau situații din trecut: mutarea în alt oraș,  despărțirea de marea dragoste, faptul că am ales ceva sau pe cineva care nu ne mai face acum fericiți, etc.

„Eh!... dacă nu m-aș fi mutat, ar fi fost altceva... dacă m-aș fi căsătorit cu prima mea dragoste, viața mea ar fi fost diferită acum... dacă aș fi acceptat celălalt loc de muncă, nu m-aș fi îmbolnăvit... dacă alegeam eu și nu părinți, aș fi fost fericit(ă)... dacă aș fi avut mintea de acum, nu aș fi ajuns în această situație!...”

Dar, despre ce situație vorbim?

Un loc nu ne dă mulțumirea. Ne face să ne-o conștientizăm, deoarece ea este în noi.
O persoană nu ne dă iubirea, și, în mod sigur, nu o ia cu ea atunci când pleacă din viața noastră. Iubirea este și va rămâne în noi. Acea persoană a avut doar rolul să o activeze; de aceea a fost specială pentru noi.

Alegerile le-am făcut și le facem în conformitate cu ceea ce suntem în acel moment. Putem observa, acum, cum am fost și să schimbăm ce nu ne place, nu să ne irosim în lamentări fără nici un rezultat.

Nimeni nu ne poate da sau lua ceva ce nu avem, cu ce nu am venit înzestrați la naștere. 
Totul este în noi, ca o ladă mare de zestre care - așa cum îi spune numele - ne înzestrează cu tot ce avem nevoie.
Doar că activarea, reamintirea se face în anumite momente, în anumite locuri și în prezența anumitor oameni. 
Iar acești „activatori” vor trebui să reamintească memoriei genetice despre abilitățile ce stau cuminți și își așteaptă rândul să iasă la suprafață.

Asta ar trebui să înțelegem din orice întâmplare din trecut, și nu să ne lăsăm inundați de regrete sufocante.


Un om neplăcut are rolul de a ne reaminti că avem în noi nerezolvată problema pe care o respingem la el și că ura, furia, încrâncenarea sau supărarea sunt doar polii negativi ai emoțiilor pe care le căutăm: iubirea, armonia, echilibrul sufletesc.

Că tot ce putem vedea în viață este răutatea, meschinăria sau negativitatea celorlalți, spune multe despre noi și despre „setările” pe care ni le-am acceptat și fixat.

Sunt oameni care iubesc ploaia, iubesc vântul; alții se bucură de furtuni, de tunete și de fulgere. Și sunt oameni care vor considera toate acestea ca fiind lucruri neplăcute, iar pe cei cărora le place așa ceva îi consideră nebuni, duși cu capul.

Cine are dreptate? Fiecare din ei, pentru că fiecare exprimă ce simte din „lumina” sau „întunericul” pe care îl au în suflet.

E bine? E rău? Nu are importanță atât timp cât respectăm dreptul celuilalt de a avea o altă opinie decât a noastră.
Problemele apar atunci când vrem să impunem altora adevărul nostru și criteriile după care judecăm și apreciem viața. Când considerăm că criteriile noastre de trai sunt perfecte, exemplare, și că toți ar trebui să gândească identic cu noi, altfel....

La fel se întâmplă și cu situațiile, locurile sau persoanele care lasă semne adânci ce ne marchează viața.
Indiferent că le considerăm plăcute sau neplăcute, trăirile generate au rolul de a ne sublinia ceva, de a ne reaminti de cel mai vechi drept pe care l-am avut și care nu ne poate fi luat vreodată: liberul arbitru. 
Adică de dreptul de a face, într-o fracțiune de secundă, alegeri legate de viața și de viitorul nostru.
Pentru unii, acea secundă a echivalat cu o viață întreagă din cauza încărcăturii sufletești.
Acela este momentul care poate schimba întregul macaz al vieții noastre, punctul de cotitură care va rămâne ștanțat în memorie.

Schimbarea vieții după acea secundă este o problemă pentru noi.
De ce? Pentru că din acel moment tot ce urmează în viitor va fi raportat la acea clipă ce (credem noi că) a schimbat tot cursul vieții noastre.


„Dacă aș fi acceptat locul de muncă ce mi-a fost oferit atunci, acum aș fi fost departe!”
De unde știi? Da, sigur că viața ta ar fi fost alta, dar nu poți ști cum; mai bună sau mai rea e doar o presupunere, nu o certitudine.

„Dacă nu m-aș fi mutat din orașul pe care nu-l pot uita, aș fi fost mai fericit și mai sănătos!”
Iar te întreb, de unde știi? Bănuiești, pentru că așa vrei să crezi sau pentru că acel scenariu ar aduce un pic de consolare în amărăciunea actuală?
Dar, dacă mutarea a fost obligatorie pentru a te scoate din confortul și comoditatea care te împiedicau să mai înveți vreo lecție valoroasă a vieții?
Poate, dacă ai fi rămas acolo, în brațele călduțe ale binelui aparent, nu ți-ai fi dat seama cât de puternic(ă) ești, ce oameni deosebiți ai în preajmă și câtă forță și determinare ai în tine, calități care s-au activat abia acum.
Sau, poate că dacă nu te-ai fi mutat atunci, boala descoperită acum și aici ar fi fost fatală pentru... acolo. De ce? Pentru că o viață călduță, mulțumitoare, fără suișuri și coborâșuri, nu mai poate - la un moment dat - să mai activeze nimic din forța interioară și capacitatea de a lupta, de a deprinde noi obiceiuri pentru supraviețuire.

”Oh, ce bine ar fi fost dacă nu mă căsătoream cu acesta/asta!.... sau dacă aș fi avut alți părinți...”

Îhî, indubitabil!
Exact acela/aia a avut darul de a te ajuta să înțelegi adevărul despre tine și să retrezească în tine calități și abilități pe care, altfel, le-ai fi ignorat.
Dacă nu te-ai fi căsătorit cu acea persoană, nu ai fi avut copiii extraordinari pe care îi ai.
Sau dacă nu ai fi avut părinții aceștia, nu te-ai fi ambiționat atât să le demonstrezi cât ești de bun(ă), și nici tu nu ai fi aflat vreodată.

Contrar credinței înrădăcinate, nu comoditatea și trăirea lină, fără denivelări, ne ajută în a fi mai buni, mai performanți ca indivizi. Ele nu ne aduc nicio învățătură, ci ne adorm abilitățile latente.
Ca și la o EKG. Denivelările arată viață; linia plată, izoelectrică, arată dispariția ei, moartea.
Viața mulțumitoare, călduță, poate duce la limitarea deprinderilor ce trebuie activate.



Și pentru a înțelege mai bine, te invit la un exercițiu de imaginație.

Hai să ne gândim la două grupuri de oameni care pornesc într-un concediu de câteva zile la munte.
Primul grup se cazează la o cabană, dotată cu toate utilitățile și tehnologia care fac viața ușoară. Ei vor sta tot sejurul în camere sau în imediata apropiere a cabanei. Vor bea, vor mânca pe săturate, vor chefui, aceasta fiind ideea lor de odihnă. Nicio excursie în aer liber, nimic. 
Apoi, când se vor întoarce acasă, vor arăta tuturor dovezile fotografice ale concediului de odihnă la munte.
Călduț și comod.

Al doilea grup vor pleca în drumeții pe munte, având în spate doar rucsacul cu tot ce au nevoie pentru cele câteva zile de concediu. Vor umbla pe munte pe poteci rar călcate, vor dormi în corturi, în saci de dormit, vor mânca din conserve, se vor spăla și vor bea apă de izvor. Vor trece prin sau pe lângă pericole. Dar vor vedea, auzi și simți lucruri extraordinare. Și, cel mai important, își activează instinctul de a supraviețui, forța de a nu se da bătuți, de a nu renunța, de a continua cu orice preț; abilitatea de a se descurca cu puțin, și capacitatea de a se sprijini, asculta și respecta reciproc.
Când se vor întoarce acasă, nu vor avea prea multe poze pentru a le arăta altora, dar vor avea sufletul plin de imagini ale libertății pe care au simțit-o și de care și-au reamintit.
Și toate experiențele și greutățile trăite le-au întărit forța și determinarea, și le-au reamintit că nimic nu este imposibil și că orice obstacol apare doar pentru a activa capacitatea de a-l depăși.
Deloc comod, activ.

Același munte, abordări diferite.


La fel este și în viață.
Aceeași viață, alți oameni; tot atâtea abordări și soluții.

Nu vom ști niciodată cu certitudine ce-ar fi fost dacă lucrurile s-ar fi întâmplat altfel decât au avut loc, sau dacă, în acea secundă fatidică, am fi luat o altă hotărâre.
Regretele pot schimba macazul vieții: în mai bine sau în mai rău. Depinde ce vrem să vedem și ce așteptări avem.

Dar putem ști cu siguranță că dacă am ajuns acum și aici, pe „muntele” vieții, înseamnă că avem ceva de observat și de reamintit.
Depinde din ce grup vrem să facem parte: comozi și pasivi sau incomozi și activi.

Inerția și platitudinea comodității sau experiența incomodului aparent?
Ce alegem?

Binețe, dragă cititorule, și mulțumire de însoțire printre rânduri!


dr. Edith Kadar 
Arad, 16 ianuarie 2016

 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.  (http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2016/01/regretele-macaz-pe-drumul-vietii.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

7 comentarii:

  1. Multumesc pt ce esti! Numai de bine asupra ta sa fie Edit!

    RăspundețiȘtergere
  2. draga Edith....cred ca singurul regret al meu este ca nu stiu de unde sa incep sa ma caut....sa caut aceea persoana plina de viata si dorinte care am fost...imi este foarte greu sa ma accept asa ....cum???pai in mare ar fi....dupa divort.....am crezut ca daca am sa ma eliberez de relatia aceea toxica am sa ma simt fericita....aiurea.....mi.am lasat locul de munca dupa 20 de ani,pentru ca simte.am ca ma sufoc.....okkkk.....am ales sa plec intr.o casa straina mie,familie mare,indatoriri ,obligatii.....chiar am considerat ca daca ma las compromisa(sa stau acasa,sa fiu intretinuta financiar)am sa ma simt fericita.......dar degeaba......ma invart intr.un cerc......si nu pot sa ma eliberez

    RăspundețiȘtergere
  3. Sărut mana doamna Edith
    Acum un an mă oprisem pe pagina dumneavoastră,nu a fost întâmplător,eram diagnosticata cu endometrioza si ovare polichistice dupa zece ani de căutări,eram dezamăgita nu de diagnostic...presupuneam ca e ceva...de doctori eram....dar a fost sa citesc articolul dumneavoastră despre si v-am contactat sa ma lamuriti cum exact,mi-ati răspuns si uite-mă acum aici in primul rând sa va multumesc si sa va spun ca ma simt foarte bine dupa aceasta cura recomandata de dv,durerile au dispărut aproape complet,cert e ca pe la doctor nu am mai trecut dar o sa trec sa vad rezultatul care eu stiu ca e bun,ma simt minunat,nu am mai luat un calmant de vreme buna.....si da... nimic nu e întâmplător
    Legat de subiect....am inteles in timp ce minunata creatie a lăsat Dumnezeu pe pământ..."omul"
    Am inteles ca suntem mult mai mult decât un corp fizic,e prea complex pentru mine,e magic ce putem noi oamenii numai sa vrem
    Sunt fericită ca am sansa de-a trai,am învățat ce contează de la oameni ca dumneavoastră
    Am acceptat tot trecutul,am iertat pentru linistea sufletului meu chiar daca înainte mi-am pus de multe ori întrebări gen de ce asa,de ce mie etc etc dar am învățat ca asa a trebuit sa se întâmple,am trecut peste si sufletește era rezultatul la ceea ce i-am dat sufletului.
    Când am realizat si am schimbat, rezultatul a fost clar altul
    Sunt recunoscătoare pentru tot ceea ce îmi oferă fiecare zi,încerc sa invat din toate,sa mă bucur de toate
    Sunt convinsa ca nu m-am născut doar sa fac umbră pământului,sunt aici cu un scop si am de gând să-l îndeplineasc
    Asa este....cum alegi...avem optiunea in mana
    Ce as mai putea sa zic...sunt multumita pentru cat am reusit sa inteleg,aleg sa fiu fericita in viitor nu vreau sa mă las prinsa de trecut care e trecut oricum si nu-l mai pot schimba,face parte din viata mea tot ce s-a întâmplat,accept si ma bucur de sansele pe care viata mi le-a oferit!

    Va multumesc pentru munca depusa pentru noi
    Cu stima Nicoleta

    RăspundețiȘtergere
  4. Minunat. Mulțumesc. Mulțumesc. Mulțumesc. O săptămână binecuvântată cu lumina iubire și armonie

    RăspundețiȘtergere
  5. asa este , era mai bine sau mai rau.....nu au rost regretele.

    RăspundețiȘtergere
  6. Acest articol vine exact cand am un regret foarte mare si dureros in legatura cu cainele meu si anume ca,am fost deacord cu fiul meu sa-l duca pe camp cu bicicleta si era foarte cald, drept urmare a murit.Am suferit si inca suferim cu totii (eu,sotul si fiul)cand stiu ca putea traii doar ca dintr-o neglijenta nu mai este.I-l alintam mereu cu Thor mama pentru ca asa l-a chemat de asta cred ca durerea e asa mare fiindca am inteles abia acum ce putere au cuvintele in subconstient.Am si visat in noaptea urmatoare ca mi-a murit copilul si nu era fiul meu insa tristetea ce am simtit-o in vis a fost coplesitoare.Am stat si m-am gandit de ce am atras asta si mi-am dat un raspuns singura gandindu-ma ca am invatat ce inseamna iubirea pura ,sinceritatea adevarata si nu prefacatoria fiindca orice purtare a lui a aratat simtamantul lui adevarat adica se bucura atunci cind apaream , tremura atunci cind ii era frica,era trist atunci cand nu se simtea bine.Acum simt casa atat de goala si mai mult am acest regret pe care il resimt adanc.Am inteles din acest articol ca nu a fost intamplator,ce am avut de invatat cred ca am invatatsi durerea si tristetea ma gandesc ca se vor diminua incetul cu incetul.THOR(zeul fulgerului)a trecut ca un fulger prin viata noastra frumos, luminos si dupa aceea noaptea .Va multumesc ca a-ti ascultat povestea mea care poate nu e asa grava ca si a altora. Va multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  7. Este foarte adevarat ce spuneti despre liberul arbitru, dar pt marea majoritate dintre noi regretele exista , fac parte din viata noastra chiar daca alegi calea incomoda si activa.
    Tocmai pt ca exista motivatia.
    O seara linistita.

    RăspundețiȘtergere

1.- Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

2.- Comentariile anonime NU SE IAU ÎN CONSIDERARE începând din 09 decembrie 2013!!!
Nu te ascunde cu lașitate în spatele rândurilor anonime, ci asumă-ți responsabilitatea răspunsului pe care îl dai.
Tu ştii deja cu cine vorbeşti. Altfel eu aleg să nu îl iau în considerare.
Alege să nu fii un ANONIM în viaţă.

3.- Nu îmi trimite același mesaj de mai multe ori doar pentru că nu-l vezi publicat. Ele îmi vin pe mail și le public sau le răspund când pot. Dacă nu primești răspuns înseamnă că mi-ai pus o întrebare al cărei răspuns fie există deja, deci caută-l, fie este cuprins în material, deci caută-l. Nu sunt răspunzătoare că nu ai răbdare să citești.

Mulţumesc.