marți, 31 ianuarie 2017

TOTUL ÎN VIAȚĂ SE ÎNTÂMPLĂ CU UN SCOP

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *    *     * 


De (prea) multe ori avem senzația că doar nouă ni se întâmplă niște lucruri neplăcute, și că ceilalți sunt feriți de ele.
Dar uităm că nimic nu este la întâmplare în acest Univers, și că totul este justificat și se petrece dacă și când trebuie. Atât lucrurile plăcute, cât și cele puțin plăcute nouă.

Da, din furie putem întreba de ce avem - noi sau o persoană apropiată - o boală gravă, sau de ce a trebuit să moară cineva drag. Și uităm că toate se întâmplă cu un scop, acela ca sufletul persoanei implicate să învețe o lecție. Nu pentru a ne face pe noi să ne simțim mizerabil.

Binețe, dragă cititor!

Te invit să mi te alături, preț de câteva rânduri, la povestea de astăzi.
Nu uita să pornești muzica, și să-mi dai de veste dacă ți-e plăcut sau nu, fie lăsându-mi comentarii, fie o apreciere la capătul rândurilor.


Viața ne învață lecții în fiecare secundă a ei. 

Nimic nu e întâmplător, accidental sau coincidență! 

Orice ni se întâmplă are un scop bine definit. 
Este alegerea noastră cum și ce vrem să vedem, ce credem și cum vom proceda în viitor.

Putem alege să evităm sau să omitem să vedem și altceva decât că totul e o eroare a Universului. 
De obicei alegem varianta care ne place, ni se potrivește cu dispoziția din acel moment și cu gradul de prezență a noastră în propria existență.
Putem opta să vedem peste tot semne și semnale, chiar și pe cele care nu sunt ale noastre.
Putem înțelege mesajele, sau le putem interpreta astfel încât să se adapteze după ego-ul nostru.
Sau putem, pur și simplu, să tăcem și să privim cu ochi obiectiv ce ni se întâmplă.

Ca de obicei, totul este o alegere.

În loc să alegem să fim supărați pe viață, pe oameni, pe situații, pe sistem, etc., nu am avea mai mult de câștigat dacă am sta puțin să vedem ce avem de învățat din cele ce ni se întâmplă?

Furia, supărarea, disperarea, dezamăgirea, frica, sunt consumatoare de energie și ocupă atât de mult loc în mintea umană încât blochează accesul la conștiință, la orice „voce” a rațiunii.

Hai să ne imaginăm că am luat o hotărâre neinspirată, iar consecințele ei au fost foarte neplăcute.

În loc să stăm, să vedem unde am greșit, de ce, când, și cum, pentru a nu se mai repeta situația, ne lăsăm invadați de furie, regrete, păreri de rău, mustrări de conștiință pe care nu numai că nu le oprim, dar începem să le hrănim, să le amplificăm, până ce devin atât de mari în ochii noștri încât ne blochează să mai vedem și altceva.


Ca și cum în fața ne-a apărut brusc un obstacol atât de mare încât ochii nu mai pot vedea dincolo de el. Și, în loc să-l ocolim, să-l evităm, să găsim o altă cale, ne oprim și ne plângem de nenorocirea ce s-a abătut peste noi transformându-ne viața în calvar.

Alegerea reacției și a comportamentului în fața acestor probleme apărute ne aparține.

Totul în viață se întâmplă cu un scop: acela de a învăța pentru a deveni mai buni, pentru ca și noi, la rândul nostru, să-i putem învăța pe alții, să-i îndrumăm atunci când vor ajunge în fața unor obstacole (aparent) de netrecut ale vieții.

Nimic nu se întâmplă pentru a ne face pe noi să ne simțim mizerabil, victime sau învinși ai sorții, vieții sau Universului.
Lucrurile nu se întâmplă cu dedicație specială numai pentru noi din partea karmei. Ar fi bine să încetăm să ne mai credem atât de speciali încât să ne imaginăm că totul ni se întâmplă numai nouă.

Nimic nu ni se întâmplă fără ca noi să fi generat acea situație prin hotărârile și deciziile luate de-a lungul anilor.
Dacă vom susține non-stop că noi nu avem nicio vină pentru ce ni s-a întâmplat, ne vom înconjura voit de obstacole ce ne vor împiedica să luăm hotărâri optime pentru devenirea noastră, ca oameni.
Iar dacă nu ne oprim să vedem unde și ce am greșit, vom atrage în viața noastră disperarea, ura și disprețul față de viață.


Și din această stare, cum vor arăta hotărârile pe care le luăm pentru viitor?

Din furie nu poate rezulta calm; din disperare nu se obține înțelepciune. 
Regretele nu generează stare de bine și de deschidere către viitor; mustrările de conștiință nu vor conduce către alegeri inspirate.
Din stările negative rezultă doar trăiri negative, iar hotărârile rezultate nu pot fi decât la fel.

Dar dacă ne-am folosi înțelepciunea, pe care (se presupune că) o avem, putem opri expansiunea furiilor și a regretelor stând și analizând situațiile și dizolvând, astfel, pesimismul. 

Acceptarea situațiilor trecute, a emoțiilor și gesturilor din spatele lor, duce la anihilarea acelor trăiri, la rezolvarea și acceptarea situațiilor neplăcute, și la dizolvarea acelor obstacole care au blocat vederea clară a viitorului.
Doar așa se poate învăța ceva din experiențe, și nu acumulând disperare, nemulțumire, dispreț față de viață, de semeni și de noi înșine, sau învinuind în dreapta și în stânga pentru nenoroc.

Totul în viață se întâmplă cu un scop: acela de a învăța lecția acceptării și a pășirii mai departe, în ciuda obstacolelor reale sau imaginate pe care le întâlnim  pe drumul vieții.

Putem alege între a ne irosi timpul și energia cu furii inutile, care nu rezolvă nimic, sau să vedem care este lecția de învățat și de ce tocmai acum ne-a fost scoasă în cale.

Orice ni se întâmplă are un scop bine definit. 

Nimic nu e întâmplător, accidental sau coincidență. E doar viața ne învață lecții în fiecare secundă a ei.

Binețe, dragă cititorule!


dr. Edith Kadar 
Arad, 31 ianuarie 2016

 *     *      *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
 (http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2016/07/totul-in-viata-se-intampla-cu-un-scop.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

joi, 26 ianuarie 2017

OMULE, ALEGE-TE PE TINE!

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *    *     *     *



Nu lăsa niciodată pe nimeni să-ți spună ce, când, cum și cât poți face. 

Ești singurul/singura în măsură să te evaluezi și să știi cu exactitate care este valoarea ta.

Atunci când părerea altcuiva despre tine devine mai importantă decât a ta proprie, te-ai trădat singur(ă) și le-ai dat celorlalți dreptul de a te judeca, limita și încadra în șabloane modelate după chipul și asemănarea lor, a celor străini existenței tale.

Iar în acest caz, viața ta va deveni o cursă pentru îndeplinirea criteriilor oricui, în afară de tine. Trăiești în realitatea altcuiva, și asta te va îndepărta încet, dar sigur, de tine, înstrăinându-te de propria persoană.

Nu lăsa niciodată ca limitele să-ți fie stabilite și impuse de altcineva.
Nu te abate de la drumul tău doar pentru că cei ce nu cred în ei vor să te facă să fii ca ei.

Crede în tine și nu te abate de la drumul care simți că te împlinește. Nu tu îți ești străin(ă) ci ceilalți.

Împlinire sau înstrăinare de tine?

Alegerea e a ta. Alege-te pe tine!

Binețe, dragă cititorule!



dr. Edith Kadar
Arad. 30 septembrie 2015

*     *    *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

luni, 23 ianuarie 2017

LAUDA DE SINE NU MIROASE A BINE?

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     * 


Înainte de a-mi da un răspuns instant izvorât din stereotipurile minții tale, ai bunăvoința de a citi ce vreau să spun, și nu fă presupuneri despre ce crezi tu că aș vrea eu să spun. 

Atunci când nu îi asculți pe alții ci crezi că știi ce gândesc, este o formă subtilă de laudă : „poți tu spune ce vrei, eu știu mai bine; și orice ai zice, tot știu răspunsul!...”. Probabil ai vrut să-mi spui că tu nu te lauzi niciodată și că lauda e un păcat ce va fi pedepsit crunt de divinitatea aia nemiloasă în care crezi, și alte bla-bla-uri cu care ți-ai blindat viața.

Ție, celui plin de răbdare și înțelepciune care citești acum, îți dau binețe, și te invit să povestim despre un subiect sensibil pentru ego-urile deghizate în modestie și umilință, dar foarte actual în aceste timpuri, și util celor care nu mai îndrăznesc să-și afirme valoarea din cauza „moraliștilor” de serviciu.

Te invit cu drag la un mic experiment. În acest material voi insera câteva comentarii ce vor fi scrise cu alt caracter și vor fi în paranteză. Ce rol au? Am tot fost întrebată cum să se rezolve problemele, gândurile, emoțiile. Acum te ajut să sesizezi în timp real probleme care te pot afecta și împiedica să te vezi corect. 
Nu uita, eu sunt doar oglinda ta, iar tu ești a mea. 
Îți mulțumesc!


Se spune că lauda de sine nu miroase a bine.
Da, sunt convinsă că ai auzit de nenumărate ori această sintagmă, în toate perioadele vieții tale. De obicei atunci când ai vrut să spui ceva despre tine, iar cei invidioși pe forța, voința și entuziasmul tău ți-au retezat-o scurt, punându-te la stâlpul infamiei pentru a-ți reaminti că nu ai voie să pășești dincolo de rândurile mediocrității.

Amintește-ți de câte ori ți s-a tăiat elanul creator cu această sintagmă, ori de câte ori ai făcut ceva original, fără să ți se fi dat voie de către cei ce (cred că) știu mai bine pentru tine. Și toate erau, probabil, însoțite de percepte religioase gen: „...vei arde în iad că te lauzi!...”, sau „...ai păcătuit în fața lui Dumnezeu lăudându-te!...”, etc.
Iar tu, cuminte, ai ascultat de cele mai multe ori, și ți-ai „revenit” în simțiri, anulându-ți orice tentativă de creație pe motiv că nu vrei să superi divinitatea care ți s-a spus de repetate ori că e degrabă răzbunătoare.

Când se vorbește despre laudă, fiecare înțelege altceva în funcție de educație, siguranța de sine și de numărul complexelor de inferioritate acumulate.

Ceea ce pentru tine e laudă, pentru mine ar putea fi un mare adevăr; și invers.

Dacă tu îmi spui că ești frumoasă, deșteaptă, capabilă să realizezi orice îți trece prin cap, e o laudă? 
Da, dacă eu sunt frustrat(ă) și nu îmi văd exact aceste calități în „trusoul” personal. 
Nu, dacă cred în aceste calități ale mele, deoarece ceilalți sunt oglinzile noastre, nu uita asta.

Dacă îmi spui că poți muta munții din loc, poți avea tot ce vrei tu (în funcție de sex) și că poți scoate bani din piatră seacă, e o laudă?
Da, pentru cei care și-au uitat sau rătăcit aceste abilități în labirintul lui „nu se poate”.
Nu, dacă asta e realitatea și așa și faci; nu e doar o teorie, e practica pură.


Și atunci, ce face diferența între o laudă și un adevăr?

Credința în forțele proprii!

Dacă tu nu crezi că vei fi vreodată capabil(ă) să faci orice poate schimba statusul tău actual de „nemulțumit(ă) de sine”, orice afirmație pozitivă a celorlalți va fi interpretată ca o laudă.
Și care e trăirea ce o însoțește? Invidia, desigur. 
(Dacă vrei să-mi spui acum, după citirea frazei că tu nu invidiezi niciodată, tocmai te lauzi. Cu toții facem asta, mai mult sau mai puțin. Se numește stare de negare. Stai puțin, observ-o, și las-o să treacă, nu o bloca. Și, mai ales, nu o nega, Accept-o, și va trece de la sine.)

O persoană - blocată în propriile neputințe acumulate de-a lungul vieții - se va considera nedreptățită de soartă și de viață, iar oricine va avea mai mult decât ea va fi automat un lăudăros.

Dar, oare, ce anume deranjează la cei care, cică, se laudă? De ce nu te poți bucura pentru reușita celorlalți?
(Dacă spui „dar eu mă bucur pentru toți, dar...”, observă-ți trăirile din acest moment. Dacă într-adevăr te bucuri pentru toți, de ce mai trebuie să o și spui, și încă urmată de condiționarea lui „dar...”?)
Pentru că nu starea materială, spirituală sau familială e invidiată și catalogată drept laudă, ci forța vitală și determinarea celuilalt deranjează, adică exact calitățile care crede „invidiosul” că nu le are, și că din această cauză el/ea nu vor avea niciodată nimic, alții fiind mai favorizați de soartă, de stele, de karmă.


Ceea ce pentru tine e laudă, pentru mine poate fi un adevăr.

Îți propun un exercițiu de imaginație. 
Imaginează-ți o comunitate de oameni care locuiesc și trăiesc pe un teren împrejmuit cu garduri înalte. Căpeteniile satului au spus tuturor, indiferent de vârstă, că nu au voie să treacă de granițele stabilite deoarece acolo sunt pericole nebănuite, lucruri neplăcute, arătări periculoase. 
Anii trec, și majoritatea celor din comunitate trăiesc respectând regulile și având grijă să nu iasă în afara teritoriului. Ei se consideră fericiți și mulțumiți cu ceea ce știu și văd zilnic. 
Și totuși, câțiva se încumetă să iasă în afara granițelor, fiind mânați de curiozitatea de a privi în față necunoscutul. Vestea „dezertării” se răspândește rapid, iar oamenii vorbesc despre îndrăzneala semenilor de a încălca regulile. Căpeteniile, însă, nu au nici un interes să-și piardă oamenii care muncesc și produc toate cele necesare vieții. Așa că, în loc să le spună celorlalți să iasă, să exploreze locuri și lucruri noi și să aducă noutatea în sat, le spun oamenilor că au încălcat legi divine și că „trădătorii” vor fi aspru pedepsiți. Recunoști scenariul?
Majoritatea oamenilor cred ce li se spune deoarece au fost învățați să accepte tot și să nu comenteze. Dar în sufletul lor, undeva foarte adânc, nu pot să nu invidieze curajul „dezertorilor” de a fi altfel decât li se spune, de a fi ei înșiși.

Și, într-o zi cu soare, revine în sat unul dintre curajoșii care au înfruntat cutumele și au ignorat regulile. Nu numai că arată bine, dar este prosper, înfloritor, și și-a adus și noua lui familie.

Unii îl primesc cu drag și bucurie, dornici să audă povestea succesului lui, pentru a face și ei la fel.
Alții, refuzând să vadă că îi este cu mult mai bine, îl judecă și cer pedepsirea lui, deoarece din îngrădirea minții lor nu pot vedea reușita, ci doar o încălcare a unor reguli care constituie toată viața lor.


Ori, pentru mulți, renunțarea la reguli este echivalentă cu renunțarea la propria viață, deoarece doar atât știu. Regulile sunt „mânerul” de care se agață și căruia nu-i dau drumul. Ei aleg comoditatea limitelor a ceea ce cunosc, iar teama de necunoscut îi va face să judece și să condamne tot ce este diferit de emanația minții lor.

Pentru cei care nu au curajul să pășească în afara propriilor limitări date de regulile altora, orice reușită în afara lumii lor este o laudă. 
Când trăiești într-un țarc înconjurat de un zid înalt al ignoranței, tot ce e în afară nu este real, și te agăți cu disperare de „mânerul” regulilor, pentru că e tot ce (vrei să) știi.

Dar cine face acest țarc și ridică ziduri limitatoare? MINTEA, desigur. Totul e acolo, în minte, nimic nu e real.

Ceea ce pentru tine e o laudă, pentru mine este un adevăr; doar perspectivele diferă: mintea te controlează, sau tu controlezi mintea.

„Lauda de sine nu miroase a bine”, spun cei ce nu au curajul zborului în libertatea lumii pe care și-o pot crea singuri.

Dacă faci parte din categoria celor care sunt mândri că nu vor încălca niciodată nicio regulă făurită de cei care-ți știu mai bine viitorul, probabil ai ajuns cu greu să citești până aici, dacă nu cumva mi-ai și lăsat un comentariu „usturător” la adresa celor care nu respectă.
Doar că, vezi tu, totul este o oglindă, ai uitat asta?
În loc să aperi regulile care îți creează viața, nu ar fi mai bine să începi să fii sincer(ă) cu tine și să vezi de ce te deranjează atât de tare așa-zisa laudă a cuiva? De ce nu poți crede că e un mare adevăr? De ce nu vrei să înțelegi ce anume te oprește să vezi altfel lucrurile?
Și, dacă tu nu crezi, asta înseamnă că așa e? Dacă tu nu crezi că cineva e bun și capabil, atunci nu e? Ba da, și încă cum! Nu numai că te minți în continuare, dar te și lauzi cu realitatea ta.


Oricât de mult dezaprobi (ceea ce tu cataloghezi ca) lauda de sine a altora, același lucru îl faci și tu, scoțându-ți la înaintare „virtuțile” mai des decât alții. Tu vei spune oricui că ești cinstit(ă) și corect(ă), că în viața ta nu ai făcut nici un rău, că nu poți fi ca cei pe care îi consideri/judeci răi. Tu nu faci asta..., tu nu faci aialaltă..., doar alții, tu nu! 
Te-a întrebat cineva? Nu? Și atunci de ce simți nevoia să spui asta oricui? Dacă e adevărat, e suficient că tu știi asta; dar când simți nevoia de a te „lăuda”, nu crezi o iotă din ce spui, și, de fapt, încerci să te convingi singur(ă) că așa e. Nu uita, ceilalți sunt oglinda ta.

Dacă ești din categoria celor care îi admiră pe cei ce reușesc și fac tot posibilul să iasă în afara limitărilor impuse, ești pe calea cea bună spre tine. Doar să ai grijă să nu devii o imitație ieftină a celor pe care îi admiri. Aceleași haine, aceleași comportamente și mediu de viață nu te vor transforma automat într-un om realizat, ca cel pe care îl copiezi, ci doar într-o imitație burlescă a cuiva.
Fii original(ă), împrumută doar deschiderea, curajul, determinarea și optimismul, dar, în rest, croiește-ți singur(ă) „hainele” viitorului tău.

Lauda de sine nu miroase a bine atât timp cât nu e adevărată și cât timp tu nu crezi în tine, în calitățile care te fac pe tine deosebit(ă), unic(ă).


Ai încredere în tine, în valoarea ta, în tot ceea ce faci, iar din acel moment tot ceea ce pentru alții e o laudă, pentru tine devine purul adevăr. Și atunci, ce mai contează părerea celor care nu au curajul să pășească în infinitul lumii lor proprii?

Nu ține ascuns adevărul despre tine doar pentru ca cei fără perspective să nu se simtă jigniți. Ei sunt așa oricum, pentru că ești oglinda a ceea ce ar putea să facă dar refuză, preferând comoditatea „țarcului” înconjurat de reguli.

Ai curajul să zbori și să fii așa cum ți-ai imaginat că poți fi.

Din ce categorie faci parte? 
Nu-mi spune mie pentru că eu nu trăiesc viața ta. Spune-ți-o ție, și, deci, fii cât de sincer(ă) poți cu tine, iar rezultatul se va vedea prin ceea ce vei face diferit în viața ta din acest moment.

Vei rămâne în starea care te-a îmbolnăvit, îmi vei servi scuze legate de „prea târziu”, „e ușor să vorbești, dar viața mea...”, sau „dar cum să fac, că nu știu, spune-mi... aaa, nu-mi spui...și eu cum să ies?”. Nu ieși, stai acolo și laudă-te la toată lumea ce ai fi putut ajunge tu dacă ai fi avut curaj, de parcă îl iei de la piață, nu se află în tine. Găsește soluții, nu „croșeta” noi probleme. E viața ta!

Ia-ți zborul. Ce ai de pierdut? Reguli? 
Dar realizezi ce ai de câștigat? Eliberarea de gratiile minții, pentru că doar ea ne limitează cu minciuna ei.
Adevărul e că ești nelimitat(ă), iar cu asta merită să te lauzi!

Binețe, dragă cititorule, și mulțumire de însoțire printre rânduri,  îți spun!


dr. Edith Kadar 
Arad, 28 februarie 2016

 *     *    *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

sâmbătă, 7 ianuarie 2017

La mulți ani, IOAN! - semnificația numelui și menire

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     *


Binețe, dragă cititorule!

A doua zi după Bobotează este o altă sărbătoare importantă: este cinstit Ioan Botezătorul.
Cu această ocazie, toți cei care poartă numele Ioan și derivatele lui își serbează onomastica.

Dar, te-ai gândit care este semnificația acestui nume?

IOAN derivă din YOCHANAN în ebraică, adaptat de greci în IOANNES (IOHANNES în latină), și înseamnă GRAȚIA, FAVOAREA LUI DUMNEZEU.

Persoana care primește acest nume (sau una din variante) la naștere este menită să aducă lumina, grația divină într-o familie în care aceasta a fost uitată, dată la o parte, sau privită ca neimportantă față de plăcerile lumești.

Copilul ce va purta acest nume vine ca un favor, ca o îndeplinire a unei dorințe adânci și vechi și este așteptat și dorit cu înfrigurare și speranță de cel puțin un membru al familiei, cel/cea care a sugerat numele. 


IOAN este un cadou pentru familie din partea divinității, un răspuns la rugăciunile cuiva a cărui/cărei părere a fost ignorată.

Venirea pe lume a unui copil ce poartă acest nume este confirmarea că rugile de curățire, purificare și binecuvântare pentru familie au fost auzite, iar lumina divină a fost trimisă ca o favoare sub forma pruncului așteptat, Ioan.

Persoanele ce poartă acest nume sunt menite să aibă un alt grad de înțelegere și relaționare cu Dumnezeu decât alți membri ai familiei, transmițând mai departe semnificațiile tainice și celor care au uitat de ele.

Aceasta este semnificația numelui, dar, bineînțeles, nu toți cei ce îl poartă sunt așa cum le-a fost menit.

Un IOAN care nu se ridică la nivelul vibrației numelui este o persoană care nu se iubește, nu știe cum să iubească și să comunice cu cei din jur pentru a nu se simți singur și izolat într-o mare de oameni. 
Purtătorii acestui nume sunt predispuși la probleme de tensiune arterială, de circulație, afecțiuni cardiace, retenție de apă, boli ale rinichilor și aparatului urinar, probleme digestive, dureri de oase, anemii sau depresii.
Și toate acestea pentru că, în loc să aducă lumina în familie, membrii acesteia au reușit să o neglijeze, ceea ce duce la blocaje profunde.

Ioan Botezătorul a fost cel care a anunțat oamenii că Dumnezeu își trimite grația, favoarea, binecuvântarea sub forma fiului său, Iisus (http://vibratiavindecarii.blogspot.ro/2017/01/boboteaza-semnificatie-si-simboluri.html).


Dragă IOAN, IOANA, ION, IONEL, IONELA, OANA, ONUȚA, IONUȚ, NELU, NELA, GIANINA, GIOVANNI, IVAN, JANOS, JANIKA, JOHANN, JOHANNA, JANA, JANINA, JEAN, JEANA, JUAN, JOHN, IANIS, YANNIS, 
îți urez să ai o viață plină de lumină, să reușești tot ceea ce ți-ai propus pentru a fi un exemplu pentru  toți cei apropiați ție. 
Să ai forța de a fi lumină călăuzitoare pentru alții, indiferent de piedicile pe care le întâlnești pe drumul vieții.

LA MULȚI ANI, PLINI DE LUMINĂ! 


Binețe ție, dragă cititor!

 dr. Edith Kadar 
Arad, 07 ianuarie 2016


 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

vineri, 6 ianuarie 2017

BOBOTEAZA - SEMNIFICAȚIE ȘI SIMBOLURI

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *    * 


Acesta nu este și nu se vrea a fi un material religios. 
El poate fi citit de oricine, indiferent de religie, de convingeri, de crez, de credință.
Este doar ceea ce am înțeles eu, om de rând, despre o sărbătoare ce are semnificații profunde, dincolo de ceea ce se vede.

Este despre simbolul unei zile în care întreaga planetă primește confirmarea, binecuvântarea, recunoașterea, botezul.

Binețe, dragă cititorule!

Nu sunt și nu voi fi expertă în dogmatica religioasă. 
Sunt doar un om care are curiozitatea de a trece dincolo de limite, îngrădiri, reguli făcute de alții pentru a fi acceptate fără a pune întrebări.
Sunt cel ce crede după ce cercetează și înțelege taina și simbolul fiecărui moment pe care Universul ni-l aduce în cale.
Sunt cel ce știe că totul are o semnificație, și că descoperirea acesteia duce la descoperirea fiecăruia ca individ, ca entitate de lumină, ca esență divină.

Dacă te plictisesc, sau dacă te deranjează ceea ce citești, îți mulțumesc de vizită, dar întoarce-te, rogu-te, la viața și crezurile pe care le cunoști și pe care ți le aperi cu îndârjire.

Materialul se adresează celor deschiși la minte și la suflet, celor ce vor să știe mai multe despre momentele care compun timpul ce definește ca trăire.

Te invit să povestim puțin despre o zi al cărei simbol este prea puțin înțeles, sau trecut cu vederea. 
Oprește-te puțin din ce faci, indiferent de religia ta, și ieși puțin din tiparele minții și a dogmelor.
Relaxează-te, și ascultă cu sufletul.



Cu toții am auzit despre Bobotează.

Dincolo de semnificația oferită de biserică, Boboteaza are un simbol ascuns, tainic, ce ne privește pe toți, indiferent de religia în care am primit confirmarea existenței prin botez, indiferent cum se numește acesta și care îi este ritualul.

Mai întâi, dă-mi voie să-ți reamintesc ce se spune despre acest moment din an.

Boboteaza este sărbătoarea sfințirii tuturor apelor din lume, ca reamintire a momentului în care Iisus a primit confirmarea esenței lui divine prin botezul cu apa din râul Iordan.
Cel care a săvârșit actul a fost Ioan, numit Botezătorul deoarece îndemna oamenii la pocăință, adică la recunoașterea păcatelor prin spovedanie, prin renunțarea la lucrurile care îi țineau departe de divinitate, de lumina divină; iar apoi confirma această curățire prin simbolul spălării cu apă, numit generic BOTEZ. 

Ioan Botezătorul a fost considerat înaintemergătorul lui Iisus, povestind oamenilor despre fiul Domnului, ce urmează să vină pentru a-i ajuta pe cei ce vor să primească ajutorul, ce vor să primească lumina divină prin renunțarea la „întunericul” ce îi ține departe de ea.

Atunci când Iisus l-a întâlnit pe Ioan pentru a primi confirmarea prin apă, Botezătorul a spus: „Iată mielul lui Dumnezeu, cel ce spăla păcatul lumii”. 
Aceasta a fost recunoașterea valorii și a luminii divine pe care o purta omul Iisus.

Cu prilejul botezului lui Iisus în râul Iordan, s-a arătat și a fost recunoscută de toți Sfânta Treime: Fiul Domnului, care primește recunoașterea prin glasul Tatălui, auzit atunci din cer spunând „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit!”, și confirmarea esenței divine prin coborârea luminii, a Duhului Sfânt sub forma unui porumbel care se așază pe umărul lui Iisus.


Această arătare poartă numele de Epifanie.

Dacă până atunci botezul făcut de Ioan avea semnificația unei curățiri individuale cu apă, din momentul arătării Sfintei Treimi devine o taină deoarece aduce și focul divin ce are puterea de a purifica întregul neam al celui botezat.

Se spune că botezul este o taină, nu pentru că ar fi un secret, ci pentru că simbolul său e dincolo de suprafața ritualurilor; acestea au fost create pentru a sublinia profunzimea și unicitatea confirmării și reconfirmării omului ca ființă divină.

Când omul se naște, cei din jur îi recunosc existența, îi confirmă venirea și îi onorează esența divină prin botez. Alte religii folosesc alt nume pentru acest ritual. Important este că, din momentul botezului, omul este acceptat și integrat în comunitatea din care face parte.

Boboteaza este momentul din an în care ni se reamintește esența și faptul că oricând ne putem dezbrăca de superficialitate, de dogmatism, de rigiditatea teoriei impuse, de trăirea de suprafață, pentru a putea îmbrăca haina înțelepciunii câștigată prin căutarea de răspunsuri și găsirea de noi înșine.

Momentul de botez, de curățare, de purificare este necesar, se spune, deoarece odată cu căderea lui Adam, omenirea a fost atinsă de păcatele „lumești”, iar această perioadă a fost stopată odată cu Epifania sau botezul lui Iisus.

Indiferent de religia în care am primit botezul, Boboteaza are rolul să ne reamintească de faptul că am primit deja esența divină, Duhul Sfânt și confirmarea de copil al Luminii.

Boboteaza sau Epifania este sărbătoarea sfințirii tuturor apelor, deoarece prin pogorârea Duhului Sfânt nu doar apa Iordanului a fost purificată.



Ziua de 6 ianuarie este menită, astfel, să ne reamintească faptul că, odată sfințite, toate apele au rol purificator, cu condiția să dorim această curățire.

Îți reamintesc un lucru: planeta noastră este compusă, în proporție de 70% din apă. La fel ca și corpul uman.

Și dacă Boboteaza sau Epifania este sărbătoarea sfințirii tuturor apelor, înseamnă că este și sărbătoarea curățirii și purificării noastre, a fiecărui individ.

Doar că, așa cum știi, nu numai apa, ci și focul divin e necesar pentru o curățire completă.
Ceea ce înseamnă că nu este suficient să bem sau să ne spălăm cu apă sfințită, dacă nu vrem să ne eliberăm de întunericul din noi, de emoții și trăiri ca ura, ranchiuna, frica, furia, gelozia, orgoliul, răutatea.

Apa din corpul uman este prelucrată și recirculată de rinichi, și eliminată prin vezica urinară. 
Rinichii sunt afectați de frici, temeri, panici. 
Ei răspund, energetic, de funcționarea normală a oaselor și măduvei osoase, precum și a organelor reproducătoare.

Focul, ca element, este reprezentat în corp de două organe: inima, pompa sângelui care asigură viața și de intestinul subțire, care prelucrează mâncarea cu care ne „hrănim” viața.
Atunci când aceste organe sunt afectate, ar fi bine să ne revizuim puțin criteriile după care ne trăim viața, și să facem o purificare, o curățire a emoțiilor distructive de esență divină din fiecare.

Nu este suficient să avem în casă Agheasma Mare, sau apa sfințită de Bobotează, pentru a fi automat puri. Mai e nevoie și de lucrul cu noi înșine. E nevoie să dăm afară frustrările și nemulțumirile, verbalizându-le. Aceasta este spovedania.

Boboteaza sau Epifania, la fel ca multe alte sărbători ale tuturor religiilor lumii, are rolul de a ne reaminti cine suntem cu adevărat, dincolo de corpul fizic. 

De noi depinde dacă vrem să trecem dincolo de limitele și limitările teoriilor, a dogmelor și vom înțelege mesajul fiecărei sărbători.

Folosește-te de energiile acestor zile pentru a face curățenie în sufletul și viața ta.
Reamintește-ți că fiecare zi poate fi pentru tine  un nou început.
Reamintește-ți de tine!

Îți mulțumesc de însoțire printre rânduri, și nu uita: nu răspund pentru ceea ce crezi tu că am vrut să spun sau pentru ce ai vrut tu să înțelegi.


Binețe, dragă cititorule!

 dr. Edith Kadar
Arad, 06 ianuarie 2016


 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

luni, 2 ianuarie 2017

CINE SUNT EU versus CINE CREZI TU CĂ SUNT EU

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     * 


Dragii mei,
știu că în aceste zile cu toții vă începeți vorbele cu „La mulți ani!.. An nou fericit!...” bla, bla, bla.

Eu nu cred că aveți nevoie să vă spun și să vă urez ceva ce voi știți mai bine decât mine dacă, când și cum aveți nevoie să vi se împlinească.

Scriu aceste rânduri deoarece vreau să fac curățenie în lista de prieteni, vreo 5000 în total, dintre care în jur la 150-200 îmi sunt prieteni în adevăratul sens al cuvântului. 

Cei care îmi sunt aproape se știu prea bine.
Ceilalți pot să îmi citească oricum postările deoarece sunt publice.

Pentru început, m-am gândit să faceți voi primul pas.
Și pentru a vă da posibilitatea să vă desprieteniți (dacă există un asemenea cuvânt în limba română), ce-ar fi dacă m-aș prezenta?!
Poate că nu sunt cine crezi sau cine îți imaginezi că sunt.

Sunt Edith.

Sunt ortodoxă, sunt catolică, sunt musulmană, sunt evreică, sunt neoprotestantă, sunt budhistă, sau orice altă religie îți trece prin minte. 
Și asta pentru că nu mă interesează religia cuiva, și nu judec omul după religie.

Sunt româncă, sunt maghiară, sunt mongolă, sunt etiopiană, sunt orice naționalitate vrei tu. 
Și asta deoarece naționalitatea nu afectează statutul de OM.

Am pielea albă, o am neagră, o am galbenă sau orice altă nuanță.
Și asta pentru că anatomia și fiziologia corpului uman sunt identice, indiferent de culorile exterioare.

Sunt vegetariană, sunt vegană, sunt carnivoră, sunt ovo-lacto-vegetariană, sau orice altceva îți trece prin minte. 
Și asta pentru că nu judec omul după ce bagă în gură, ci țin cont de ceea ce scoate pe gură.

Sunt democrată, sunt liberală sau orice altă orientare politică. 
Și asta pentru că nu judec omul după politică, ci am politica de a nu judeca omul.

Nu mă interesează cine ne conduce țara din moment ce acesta este rezultatul alegerilor. 
Aaaa, nu am votat? Atunci ce am de comentat? Și dacă comentez în surdină, pe Facebook, se schimbă ceva?

Sunt heterosexuală, sunt homosexuală, sunt lesbiană, sau cum vrei tu. 
Și asta pentru că nu mă interesează ce face omul în momentele lui de intimitate și cu cine.
Cred în dreptul fiecăruia de a alege ce formă de manifestare are în această viață.

Iar eu aleg să îmi trăiesc viața fără să țin cont de ce fac și gândesc alții.

Cred într-un Dumnezeu care înseamnă IUBIRE, FRUMOS, ARMONIE, COMPASIUNE, BUCURIE, LINIȘTE și GINGĂȘIE. 
Refuz să cred într-un Dumnezeu răzbunător, care pedepsește oamenii după cum i se pune lui pata, care ține contabilitatea greșelilor pe care mintea noastră le cataloghează drept... păcate!

DUMNEZEU NU ARE RELIGIE!!!

Dumnezeu este același pentru toți oamenii planetei și pentru toate entitățile Universului.
Creștinii, musulmanii, evreii, budhistii, neoprotestanții cred în aceeași forță divină, indiferent de denumirea pe care o are.

A ți-l aroga pe Dumnezeu ție și religiei pe care ți-ai ales-o sau pe care ți-au ales-o părinții tăi, este o manifestare egotică periculoasă care poate duce la habotnicie și chiar războaie ce au loc în numele urii profunde din tine, pe care o intitulezi dumnezeu.

Din punctul meu de vedere ești liber(ă) să fii ceea ce vrei și cu cine vrei, să mănânci și să bei tot ce îți trece prin cap, poți fuma câte pachete de țigări vrei tu. Asta nu îți schimbă cu nimic calitatea ta umană.

Nu mă interesează dacă aparții unei mișcări, inițiative sau vreunui curent atât timp cât nu îți afectează calitatea umană și nu începi să condiționezi. 

Sunt tânără. Sunt bătrână. Sunt trecută. Sunt o noutate. 
Adică sunt tot ceea ce sunt, în conformitate cu experiența pe care am acumulat-o de-a lungul timpului, și pe care, sper că, am asimilat-o.

Nu mai sunt aceeași ca cea de acum câțiva ani; nu mai pot fi aceeași nici măcar ca persoana de ieri.
Celulele corpului uman se adaptează la noutatea fiecărei secunde, regenerându-se după matricea nou programată.

Ceea ce am fost este trecutul. 
Ceea ce sunt este prezentul. 
Ceea ce voi fi vor hotărî deciziile mele viitoare.
Dar ce aspect al meu îl alegi sau îl preferi, spune totul despre tine, nu despre mine.

Am un limbaj colorat, înjur când am chef și nu mi-e teamă că TU mă ameninți cu pedeapsa divină, de parcă Dumnezeu te-ar fi însărcinat direct să-i fii mesager, iar eu nu am propria mea comunicare cu divinitatea, și propria asumare în tot ceea ce fac.

Sunt slabă, sunt grasă, sunt perfectă!
Nu cred că niște etaloane propovăduite de „industria” frumuseții ne pot apropia, ci cred că ele au rolul de a ne îndepărta de esența noastră umană.
Dacă nu mă iubești la greutatea pe care o am și la aspectul meu actual, sunt slabe șanse să mă iubești CU ADEVĂRAT la altă greutate! 
Verifică-ți problemele tale legate de greutate, înainte să te legi de alții!

NU CRED ÎN DIETE!!!

Nu cred că a-ți înfometa corpul este o rezolvare pentru „urletul” profund al sufletului care te trimite la frigider să îți potolești foamea... de iubire, frumos, armonie, compasiune, bucurie, liniște, gingășie... într-in cuvânt, de DUMNEZEU!

Nu cred în medicamente FĂRĂ a-ți trata cauza emoțională a problemelor care te-au adus acum și aici.
Chiar crezi că substanțele chimice îți pot rezolva noianul de emoții îngropate adânc, acolo, în tine însuți/însăți? 
(ATENȚIE!!! Nu am spus că nu cred în medicamente! E problema ta ce ai înțeles tu că am vrut să spun!).

Nu cred că vreun medic, terapeut, tămăduitor sau oricine altcineva te poate vindeca de vreo boală fără ca tu să te implici în tratamentul pe care îl primești.
Nu meriți nimic de poamnă. Ești suma hotărârilor luate de-a lungul timpului și produsul credințelor tale.

Nu ești cu nimic mai special sau mai deosebit decât ceilalți. Depinde unde vrei să aparții: celor care reușesc cu orice prilej, sau celor care susțin că vor să reușească, dar inventează scuze la minut pentru a rămâne imobili în neschimbare. Alegerea e a ta.

Nu cred în evoluția spirituală și în salturile vibraționale făcute cu hei-rup-ul conform „strigătelor” mijloacelor de socializare. 
CRED în evoluția la care fiecare persoană pune osul la treabă, și face ceva PRACTIC, în afară de a împrăștia TEORII pline de formă dar goale de conținut.

Nu cred în apariția vreunui personaj istoric mesianic care să își asume întreaga soartă a omenirii păcătoase, pentru ca ea, omenirea, să își poată continua trăirea în neschimbare.

Sunt bogată. Sunt săracă. Sunt așa cum sunt.
Mă îmbrac și mă aranjez după cum mă simt în acest moment, și mă cunosc suficient de bine să nu am nevoie de binevoitoarele sfaturi ale stiliștilor. 
MODA este un curent care îi ia pe sus pe cei nepregătiți pentru viața cu ei înșiși.
MODA este „sertarul” la care apelezi atunci când fie nu știi cine ești tu, fie știi, dar ți-e rușine de tine și cu tine în fața atâtor....atotcunoscători în tine însuți/însăți.
MODA - pentru atunci când chiar și tu îți lipsești.

Nu mă interesează ce faci, cum te îmbraci, ce mănânci, ce și cât bei, ce greutate ai, ce sex, religie, naționalitate, etnie, culoare de piele sau orice altceva ai, atât timp cât nu aștepți ca și ceilalți să fie la fel ca tine. 

Dacă pui condiții, nu mă mai interesezi deloc.

PRIETENIA exclude condiționarea.
IUBIREA exclude condiționarea.

CRED într-un DUMNEZEU care ne iubește necondiționat, indiferent de religie, sex, naționalitate, rasă, îmbrăcăminte, orientare politică și sexuală!
CRED în acel DUMNEZEU care ne apropie, nu în cel ce ne îndepărtează!

Iar dacă Dumnezeu ne iubește necondiționat, cine sunt eu să pun condiții?  
Sau cine ești tu să crezi că iubirea și prietenia sunt același lucru cu condițiile puse în dreapta și-n stânga?

Dragă cititorule, să nu crezi că nu știu că prea puțini ajung să citească aceste rânduri după parcurgerea integrală a materialului.
Să nu crezi că nu știu că e un material greu de citit. Nu pentru că e scris greoi, ci pentru că ne pune față în față cu iluziile cu care ne-am „ornat” viața.

Dar, dacă ai parcurs integral materialul, îți mulțumesc. Înseamnă că rezonăm în gândire.

Dacă ai cea mai mică așteptare de la mine, oricare, în orice domeniu, te rog să te „desprietenești” de mine.
Eu sunt și voi rămâne aceeași, indiferent de părerea ta și a celorlalți. 

Eu sunt doar ceea ce sunt, nu pot fi ce vrei, ce crezi sau ce visezi tu!

CRED ÎN DUMNEZEU, CRED ÎN LUMINĂ, CRED ÎN IUBIRE, CRED ÎN MINE!

EU SUNT CEEA CE SUNT!

Namaste, cititorule!



dr. Edith Kadar 
Arad, 02 ianuarie 2017

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

duminică, 1 ianuarie 2017

Numele VASILE - semnificație și menire

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles

 *     *     *     *     *     *     * 


Numele VASILE derivă din grecescul BASILEIOS și înseamnă REGE, CONDUCĂTOR.

Persoana ce primește acest nume la botez este menită să fie un conducător în familie, un rege, care să scoată clanul său din starea în care este acum prin exemplul personal.
VASILE este persoana născută să schimbe regulile demodate, învechite din familie și să scuture rutina în care se complac cei apropiați lui.
El nu se va mulțumi cu „așa trebuie”, ci va căuta să înțeleagă de ce și să aplice.
Nu se va mulțumi să trăiască după reguli plictisitoare, ci le va adapta sau va inventa altele noi, fiind considerat un original în tot ceea ce face.
Cei ce poartă acest nume sunt activi, plini de energie, se adaptează vremurilor și îi obligă pe cei din jur să facă la fel, prin exemplu personal.
Un VASILE ce nu-și înțelege menirea este apatic, nu se implică în treburile familiei, are tendința de a se izola în lumea pe care și-o construiește în imaginație și de a comunica.
Sfântul Vasile cel Mare nu a fost mulțumit cu explicațiile bisericii și a pornit prin lume, în căutarea luminii adevărului.
El a fost cel care a argumentat (era și profesor de retorică) și a implementat originea divină a sfântului duh, schimbând radical cutumele învechite ale religiei.
Dragă VASILE, VASILICA, VASI, SILE, BASIL, îți urez să ai o viață așa cum simți că ar trebui să fie, și să te alegi întotdeauna pe tine în locul rutinei, a vechiului, a regulilor limitative.

Să ai curajul să fii tu însuți/însăți, ca prin forța crezului și determinarea ta să fii un exemplu pentru cei apropiați.
LA MULȚI ANI, PLINI DE LUMINĂ ÎN SUFLET!



dr. Edith Kadar 
Arad, 01 ianuarie 2017

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.