joi, 17 august 2017

A CREDE ÎN ȘI CU CREDINȚĂ

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 
Lumea nu este ceea ce este, ci ceea ce vrei tu să vezi că este. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     *


ATENȚIONARE: În acest material voi folosi de multe ori „caps lock” nu pentru a țipa, ci pentru a sublinia ceva. 

Ai sau nu ai CREDINȚĂ? 
CREZI cu adevărat în ea, sau doar ți-o urli și ți-o fluturi cu anumite ocazii?
CREDINȚA are ca rădăcină verbul A CREDE. 
Ceea ce CREZI cu adevărat îți creează CREDINȚA. 
Ai grijă în ceea ce CREZI, aceea devine CREDINȚA ta adevărată!

Binețe, dragă cititorule!

Te invit să-mi fii alături pe calea gândurilor și a crezurilor mele, pentru a discuta un subiect sensibil pentru ego-uri. 
Ca de obicei, apelez la înțelepciunea ta, și te rog să nu scoți din context paragrafe care îți coafează orgoliul și vanitatea. 
Dacă nu rezonezi, îți mulțumesc cu ai trecut pe aici. Dacă rezonezi, bine ai venit! 


Orice poți atinge, ajunge, rezolva, apuca și vindeca dacă ai CREDINȚĂ.

Da, știu, vei sări să-ți bați pieptu-ți înfoiat de ego cu pumnu-ți plin de orgoliu, vei spune că ești plin de credință, și vei explica oricui e dispus să te asculte (nu obligatoriu să te și audă!) ce mare credincios ești în Dumnezeu.

Doar că, vezi tu, CREDINȚA e un cuvânt, o stare, ce vine de la verbul A CREDE.

Poți crede în Dumnezeu, iar asta înseamnă că ai CREDINȚĂ ÎN DUMNEZEU.

Poți crede în Dumnezeul prezentat într-un anumit fel, cu anumite caracteristici, dar să-l respingi pe Allah, Isten, God, sau orice altă denumire străină ție, iar asta înseamnă că ai CREDINȚĂ ÎN RELIGIE.

Poți crede în vindecare, iar asta înseamnă că ai CREDINȚA ÎN VINDECARE, iar aceasta va duce la vindecarea tuturor bolilor, indiferent de gravitate și de prognosticul emis.

Poți spune cât vrei că tu crezi în Dumnezeu, dacă nu crezi în vindecarea ta proprie, iar asta înseamnă că ai CREDINȚĂ ÎN SUFERINȚA TA.

Poți crede în tine, în forța ta, în capacitățile și abilitățile tale, poți crede că vei reuși orice, iar asta înseamnă că ai CREDINȚĂ ÎN TINE.

Poți crede că doar tu ai dreptate, că toți ceilalți greșesc, iar asta înseamnă că ai CREDINȚĂ ÎN ORGOLIUL TĂU.

Poți crede că tu nu ai nicio vină pentru nimic din viața ta, și că tot ce ți se întâmplă în viața ta e vina altcuiva, iar asta înseamnă că ai CREDINȚĂ ÎN PARANOIA TA.

Poți crede că totul ți se cuvine numai ție, și că ceilalți sunt niște hoți de oportunități, iar asta înseamnă că ai CREDINȚĂ ÎN MEGALOMANIA TA.

Poți crede că ești singurul om deștept și că ceilalți sunt fraieri și cam proști, iar asta înseamnă că ai CREDINȚĂ ÎN VANITATEA TA.

Poți crede în cei care îți spun ce să faci și cum să îți trăiești viața, iar asta înseamnă că ai CREDINȚĂ ÎN DUMNEZEII UMANI PE CARE ȚI I-AI CREAT.

Poți crede în fricile care te animă, în furiile, ura și ranchiuna care te devorează pe dinăuntru; poți crede în invidia care schimonosește sufletul și în încrâncenarea care îți distorsionează realitatea ta zilnică. Iar toate astea înseamnă că ai CREDINȚĂ ÎN IADUL DIN INTERIORUL TĂU. 


Poți CREDE în ORICE sau ORICINE cu tărie, cu încrâncenare, cu disperare, cu hotărâre, cu determinare.
Poți CREDE din vârful buzelor sau din profunzimea sufletului.
Poți urla cât de credincios ești sau îți poți trăi CREDINȚA în pacea dinlăuntrul tău.

Nu contează ceea ce spui, dacă nu CREZI în vorbele tale.
Nu contează ce faci, dacă faptele tale sunt goale de verbul A CREDE.

Faptul că susții cu orice ocazie că AI CREDINȚĂ, nu înseamnă că tu și CREZI ceea ce spui. Doar nu te dor vorbele.
Faptul că judeci CREDINȚA altora, indiferent în ce o au, nu te face pe tine întâiul CREDINCIOS al Terrei.

Degeaba urli sus și tare că tu CREZI într-unul Dumnezeu, dacă la primul semn de boală îți abandonezi CREDINȚA, și te repezi la cel mai accesibil dumnezeu - medicamentele luate cu pumnul.

Nu are importanță cine și ce ești, ce religie ești, ce orientare politică, socială sau sexuală ai, atât timp cât CREZI cu adevărat în tine, ai CREDINȚĂ în esența ta divină.

Când verbul A CREDE este plin de miez, de conținut, și vine din adâncul sufletului, se naște CREDINȚA, acea stare care creează viața, armonia și pacea interioară. 
Dar când e golit de conținut, de esență, de miez, A CREDE e o mască, o minciună, o lozincă scandată și urlată cu atât mai tare, cu cât ea lipsește, de fapt.

Poți spune că CREZI în frumusețe, pace, armonie, însă ele devin realitate doar atunci când vorbele primesc binecuvântarea și suflul divin al sufletului. 
Dacă în interiorul tău e furtună și înnorat, această stare va răzbate dincolo de cuvintele tale de suprafață, spuse doar pentru impresionarea auditoriului.

Nu trebuie să CREZI în teorii, reguli, cutume și paradigme care nu rezonează cu esența ta divină. În fond, divinitatea, spiritul, a hotărât să vină aici, în această viață pe Pământ, pentru a-și putea extinde miezul, esența și asupra materiei, gândurilor, emoțiilor și minții. Nu invers.

Doar atunci când CREDINȚA vine din interiorul tău, vei CREDE în tine, în valoarea ta, în vindecarea ta, în renașterea ta. 
Până atunci, o vei căuta în exterior cu surle și trâmbițe, CREZÂND în orice pietricică strălucitoare, și dându-i valoare de CREDINȚĂ absolută.

Ceea ce CREZI cu adevărat îți creează CREDINȚA. În Dumnezeu, în tine, în religie, în vindecare, în orgoliu, în iad, etc.

Ai grijă în ceea ce CREZI, aceea devine CREDINȚA ta adevărată!

Crezul meu:
CRED ÎN DUMNEZEU!
CRED ÎN LUMINĂ!
CRED ÎN IUBIRE!
CRED ÎN MINE!

Binețe, dragă OM, și mare mulțumire de însoțire pe rândurile gândurilor mele!


dr. Edith Kadar 
Arad, 17 august 2017

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
(https://vibratiavindecarii.blogspot.com/2017/08/a-crede-in-si-cu-credinta.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

marți, 15 august 2017

DE CE SĂRBĂTOAREA DIN 15 AUGUST E IMPORTANTĂ PENTRU TOȚI?!

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 
Lumea nu este ceea ce este, ci ceea ce vrei tu să vezi că este. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     * 



Spunem sau nu spunem „LA MULȚI ANI” în ziua de 15 august celor care poartă nume derivate din Maria?
Unii spun că da, alții spun că nu. Cine are dreptate? Unde este adevărul?

Dar, dacă ți-aș spune că este o sărbătoare a tuturor, indiferent de numele purtat, că este ziua în care energia feminină grosieră adoarme, pentru a putea renaște în eternul feminin, fără de care nu există viață, și fără de care nici masculinul nu ar primi hrana?

Binețe, dragă cititorule!

Dacă ești ultraortodox în orice religie ai avea, și pentru tine credința și divinitatea sunt confundate cu religia, biserica și preoții (NU SUNT ACELAȘI LUCRU!), probabil ai sărit deja la comentarii, fără să ai răbdarea să citești ce vreau să spun. 
Dacă nu, te invit să povestim puțin de ce cred eu că 15 august e ziua VIEȚII, deși se prăznuiește adormirea sfintei Maria. Ca de obicei, apelez la înțelepciunea ta de a nu-mi da răspuns înainte să citești tot materialul, și nu doar textul introductiv. Nu scoate din context ceva doar pentru a-ți servi de hrană orgoliului, acum, în zi specială.



15 august este zi de sărbătoare. Și încă una mare: Sfânta Maria Mare.
Ortodocșii numesc această zi Praznicul Adormirii Maicii Domnului. Catolicii - Înălțarea Maicii Domnului.

Se spune că în această zi, Maria, mama lui Iisus, a murit, fiind înconjurată de toți apostolii, chemați cu această ocazie la Ierusalim. Moartea ei a fost lină, trecerea în neființă fiind făcută în brațele fiului ei preaiubit, prezent și el pentru a onora femeia care i-a dat naștere.
Corpul ei a fost depus într-un mormânt din Ghetsimani, de lângă Ierusalim.

Apostolul Toma a ajuns mai târziu, după 3 zile de la înmormântare, și a cerut să fie dus la mormântul sfintei, pentru a-și prezenta respectul. Dar la deschiderea mormântului (același tip cu al lui Iisus), au văzut cu toții că trupul Mariei nu mai era, acest lucru fiind interpretat că și corpul fizic i-a fost ridicat la cer. La fel ca și fiul ei, Iisus.

Aceasta este povestea care stă în spatele acestei mari sărbători prăznuită de creștinii ortodocși și catolici.
Pentru ortodocși, praznicul este al Adormirii Maicii Domnului, deoarece se consideră că un om declarat sfânt nu poate să moară.
Pentru catolici este praznicul Înălțării Maicii Domnului, ei punând accentul pe dispariția corpului fizic, considerând-o ridicare la cer.


Dar, dincolo de rituri, ritualuri, cutume și teorii religioase, există aspectul simbolic al acestei zile.

Maria, mama lui Iisus Hristos, este simbolul feminității manifestată în toate aspectele femeii: mamă, soție, supusă, plină de curaj, acceptă hotărârile celorlalți, dar și le asumă pe ale ei proprii; acceptă ceea ce este menit pentru ea - să fie însărcinată, deși era fecioară, chiar dacă asta i-a adus oprobiul public în acea perioadă - deoarece divinitatea îi vorbea, iar divinul din ea auzea și înțelegea.

Femeia născătoare de prunci, soție devotată, cu atitudine asumată față de ceva mai presus de materie -  de Dumnezeu, femeia capabilă să lupte, să îndure suferințe, știe că face parte dintr-un plan mai mare, dincolo de înțelegerea umană. Iar această înțelepciune, acest nivel de înțelegere îi purifică corpul la toate nivelurile, pentru a putea manifesta divinitatea.

Este arhetipul FEMEII DIVINE, care, curățată de toate energiile negative acumulate de mental, devine MAMA DIVINĂ, capabilă să nască prunci puri, curați, fără programele moștenite din arborele genealogic.

Este FEMEIA care creează fii puternici, bărbați aleși, meniți să schimbe lumi, teorii, reguli rigide, și să creeze lumi noi, pline de energia pură a divinității.

Este FEMEIA DIVINĂ, sau PRINCIPIUL FEMININ, sau YIN-ul.

Ea (pro)creează copilul ce va avea aceleași calități ca ea: va fi zămislit din energia divină ce va sălășlui vremelnic într-un corp fizic, BISERICA, constituit din energia telurică, grosieră, cu vibrație joasă.


Este MAMA DIVINĂ ce creează OMUL ce l-a acceptat pe Dumnezeu și care îl manifestă în fiecare moment al existenței lui aici, pe Pământ.

Omul a fost creat în iubire, pace, armonie divină, și a luat două aspecte: feminin și masculin.
Există multe teorii care susțin crearea femeii din coasta lui Adam, a bărbatului primordial. Dar cine l-a (pro)creat pe Adam, întâiul bărbat? Dumnezeu? Atunci înseamnă că și Eva a fost zămislită la fel; altfel suntem nevoiți să acceptăm o divinitate misogină, teorie acceptată de cei care și la ora actuală consideră femeia ca fiind un obiect nesemnificativ, fără drepturi, doar plină de îndatoriri.

Dincolo de orice discuții care nu se vor termina niciodată, există un adevăr ce nu poate fi combătut: NICIUN BĂRBAT NU POATE EXISTA FĂRĂ SĂ FI FOST NĂSCUT DE O FEMEIE!
Așa cum NICIO FEMEIE NU POATE PROCREA FĂRĂ SĂMÂNȚA BĂRBATULUI!

Nu se poate unul fără celălalt.

Maica Maria a născut pe Iisus din sămânță divină, provenită de la Tatăl.
Trinitatea: Tatăl, Duhul sfânt (sămânța tatălui, purtătoare de energie divină) și Fiul cel creat, are nevoie de un loc sacru unde să se dezvolte viața, și unde energia divină, duhul sau spiritul să își „coase” o haină - corpul fizic.
Iar acest loc sacru este FEMEIA DIVINĂ, principiul feminin, MAMA, capabilă să aducă pe lume OMUL purtător de Dumnezeu. Maica SFÂNTĂ. MARIA.


Ziua de 15 august, dincolo de conotația sa de zi în care majoritatea credincioșilor vor avea motiv să mănânce, să bea, să posteze mesaje nenumărate și să-și fluture evlavia și pioșenia scoasă de la naftalină cu ocazia marilor sărbători, este ziua în care ar trebui să ne reamintim semnificația Adormirii și a Înălțării.

Dacă Maria este PRINCIPIUL FEMININ, adormirea ei semnifică moartea obiceiurilor distructive ale mamelor față de copiii lor: impunere, control, iubirea plină de condiții, pentru a șterge din codul lor genetic toate „programele” limitative identice primite, la rândul lor, pe linia familiei, cu scopul de a curăți corpul de balast și a lăsa divinitatea să se manifeste în urmași.

Cum Maica Maria este prototipul FEMEII, ziua de 15 august este nu doar a celor care îi poartă numele, ci a tuturor femeilor care își adorm pornirile ce le îndepărtează de vocea lui Dumnezeu, divinitatea lăuntrică (sau ar trebui să o facă), pentru a renaște din cenușa propriilor emoții și comportamente negative distruse, într-o nouă formă pură, în ziua de 8 septembrie, de Sfânta Maria mică.

Dar, așa cum am spus, o femeie nu poate (pro)crea fără un bărbat alături, fără energia masculină.
Deci, dacă e ziua în care se cinstește principiul feminin, nu se poate să nu fie și a celui masculin, care completează femeia.


Între 15 august și 8 septembrie, cerurile rămân deschise pentru ca energia divină să poată curăți obiceiurile distructive ce ar trebui să „adoarmă” în noi, pentru ca apoi, din 8 septembrie, să poată curge prin corpuri, minți și suflete curățate. 

La ce să te aștepți în această perioadă? 

- La amplificarea conflictelor de familie, atât cu părinții, cât și cu soțul/soția, pe marginea unor moșteniri (fie la propriu, fie obiceiuri moștenite care distrug armonia în familie):
- La conștientizarea unor amintiri traumatice vechi și înțelegerea că unele probleme sunt ale părinților sau bunicilor, nu sunt ale tale;
- La acutizarea problemelor de sănătate din zona genitală, la rinichi, oboseală cronică (glande suprarenale), probleme digestive, dureri de coloană vertebrală lombară și sacro-coccigiană (șale și noadă);
- La simptome ca de răceală datorate schimbării mucoaselor din cauza eliminării vechiului, și înlocuirea cu energie proaspătă, creatoare;
- La nevoia acută de somn deoarece eliminarea amintirilor vechi poate fi traumatizantă, iar mentalul adoarme omul pentru a-l „anestezia” și a-l proteja de durerea reamintirii.
- La dereglări de ciclu menstrual, probleme temporare de libido și potență, sau/și probleme de a rămâne însărcinate.
- La modificarea ușoară a tensiunii arteriale și a glicemiei (zahărul din sânge). 
- La vise intense, trăiri exagerate ale unor probleme minore;
- La dereglarea aparaturii electrocasnice (cum întregul câmp electromagnetic al corpului e afectat, va influența câmpul aparatelor).
- La amplificarea tuturor celor de mai sus începând din 21 august, cu ocazia eclipsei de Soare.


Ce poți face, cum te poți ajuta?

- Consumă alimente ușoare, evită cărnurile grele. Digestia e deficitară acum.
- Bea cât mai multe lichide, de preferință sucuri naturale, fresh-uri de fructe roșii, portocalii, galbene;
- Odihnește-te cât mai mult; permite subconștientului tău să facă curățenie;
- Stai cât mai mult în aer liber, plimbă-te, umblă desculț(ă), întinde-te pe pământ pentru a te încărca cu energie telurică, dar și cu cea solară.
- Observă-te, observă-ți gândurile și simțirile, iar înainte să explodezi întreabă-te: „Unde este Dumnezeu în această situație conflictuală?”. Nicăieri? Atunci nu-i da curs.
- Fă exerciții de respirație și de introspecție. Nu gândi la nimic; și acela e gând.
- Dacă îți vin în memorie amintiri vechi, observă ce simți, cum îți reacționează corpul, care parte a lui se contractă. Cunoaște-te, doar ești cea mai apropiată persoană a ta!
- Fii atent(ă) ce oameni îți ies în cale; ei sunt oglinzile a ceea ce ai de rezolvat;
- Citește și observă mesajele textelor care îți cad în mână. Universul îți vorbește astfel.
- Nu te irosi în lupte mici, păstrează-te pentru dezvoltări mari.

15 august este o zi specială pentru „adormirea” femeii ce nu-l are în ea pe Dumnezeu, pentru ca, apoi, să renască plină de lumină. 
15 august este o zi specială pentru bărbații care ajută femeia în acest demers.

De aceea, eu voi spune cu tot dragul:  La mulți ani MARIA, MARIANA, MARINA, ANA-MARIA, MIOARA, MARIOARA, MARIN, MARIAN, MARIUS!!! 

LA MULȚI ANI TUTUROR FEMEILOR ȘI BĂRBAȚILOR CARE LE COMPLETEAZĂ!

Fie ca tot ce este negativ să „adoarmă” în noi, pentru a renaște în LUMINA DIVINITĂȚII!

Binețe, dragă OM înțelept!                                               



dr. Edith Kadar 
Arad, 15 august 2017

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
(https://vibratiavindecarii.blogspot.com/2017/08/de-ce-sarbatoarea-din-15-august-e.html)  

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

duminică, 13 august 2017

ARTA IERTĂRII DE SINE

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     * 

Atenționare! 
Acesta nu este un articol comod. Nu poate fi așa pentru că iertarea de sine nu este nici comodă și nici ușoară, ci presupune înfruntarea propriilor „demoni”, trecerea prin propriul purgatoriu al răspunsurilor la întrebările ce au fost ignorate și ascunse bine în ungherele  minții și ale sufletului.
Dacă nu ești pregătit, închide pagina, și întoarce-te la ce știi tu să faci mai bine, indiferent ce știi a face.
Materialul se adresează doar celor care s-au săturat de cuvinte și promisiuni goale de conținut și sunt cu adevărat deciși să-și acorde iertarea de sine.


Cu toții știm că trebuie să iertăm nedreptățile din viață și pe cei care ni le-au făcut. 
Unii doar afirmă că iartă, dar sufletul lor e plin de furie din cauza nedreptății suferite.
Alții, mai habotnici, vor da în dreapta și în stânga cu iertarea și iubirea aproapelui, fără să le tracă prin minte că se mint cu drag și spor.
Unora nici nu le trece prin minte să ierte ceva sau pe cineva, starea aceea de furie internă devenind „decorul” vieții lor. Ei vor tuna și vor fulgera non-stop, învinuind tot ce mișcă-n țara asta - râul, ramul, omul, pe Dumnezeu - pentru viața mizerabilă pe care o au, mulțumindu-se cu afirmații și decizii care nu au nicio legătură cu acțiunea, cu schimbarea, cu verbul..
Alții încep să aplice tehnici pe care le-au citit sau învățat, și încep să ierte-n dreapta și stânga, în grup sau individual.

Indiferent cum se răspândește iertarea noastră, pe ce cale și cu ce viteză, de multe ori realizăm că la capătul iertărilor „stropite” cu dărnicie peste alții, nu se obține liniștea și pacea interioară promise în cărți.
De ce? Pentru că am uitat de personajul principal al poveștii: noi înșine!

Binețe, dragă cititorule!

Te invit să continuăm povestea iubirii fără condiționare și a iertării plină de uitare față de noi.
Pornește muzica, fă-te comod(ă) și hai să povestim. 





În materialul anterior, intitulat IUBIRE CU CONDIȚIONARE ȘI IERTARE FĂRĂ DE UITARE (http://vibratiavindecarii.blogspot.ro/2016/10/iubire-cu-conditionare-si-iertare-fara.html), am vorbit despre faptul că nu-i putem ierta pe alții și nici să-i iubim necondiționat dacă nu am săvârșit aceste minuni, mai întâi, cu noi înșine.

Spuneam că nu pe alții trebuie să îi iertăm, ci pe noi, pentru că am permis să se ajungă la acea situație neplăcută, care ne-a rănit și ne-a îndurerat sufletul.
Și abia când vom ajunge să ne iertăm, să facem pace cu noi înșine, vom putea să ne iubim, și să îi iubim necondiționat pe ceilalți.
Abia atunci vom ierta cu adevărat, iar asta duce la uitarea, la ștergerea din memorie a momentului sau a persoanei care ne-a rănit.

Doar că iertarea de sine este unul din cele mai dificile lucruri de făcut în viață.
Nu pentru că nu poate fi dus la bun sfârșit, ci pentru că e foarte greu să acceptăm că totul se întâmplă din cauza noastră, și nu a altora. 
E foarte greu să acceptăm că hotărârile noastre ne-au adus aici, în acest moment al vieții, indiferent cum arată el.
E dureros de greu să ne acceptăm slăbiciunea, chiar și pe cea de o fracțiune de secundă, pentru că asta ne poate dărâma imaginea de perfecțiune pe care ne-am construit-o cu atâta migală.

Atât timp cât îi putem învinui pe alții - vecinul și capra lui, părinți, copii, șef, soț/soție, guvernanți, conspirații la nivel planetar, etc. - ne este mai ușor.
E mai simplu să știm că suntem produsul hotărârilor luate de alții și suma deciziilor acceptate fără crâcnire, doar din cauză de absență temporară a noastră din propria viață.
E mai simplu să găsim motive de a ne plânge și țapi ispășitori pentru dezastrul ce a urmat în traiul zilnic.

Și, în loc să ne oprim, irosim mai departe energia vieții prin lamentări ieftine, care nu rezolvă, practic, nimic, ci doar amplifică nemulțumirea față de noi, și o proiectăm pe alții.

Cum am putea să ne iertăm pe noi înșine?


Nu există un manual practic pentru așa ceva, iar aceasta este o întrebare care are nevoie de taina răspunsului individual. Nu există un șablon general valabil și aplicabil la toți care, dacă nu ne place sau nu ni se potrivește, să ne facă să ne amplificăm frustrările și nemulțumirile.

Fiecare trebuie să-și găsească propria cale, propriul răspuns care rezonează cu sufletul său și se mulează cel mai bine pe felul de a fi.
Pentru fiecare om în parte, iertarea de sine are alte semnificații, alte conotații, alte rezolvări.

Nu știu ce înseamnă pentru tine iertarea de sine, dar pot să-ți spun ce NU este în mod sigur. Asta te poate ajuta să nu bâjbâi degeaba pe un drum închis din start.

Nu e iertare de sine atunci când doar spui și repeți acest lucru, ca o moară stricată, de câte ori ai ocazia, dar în sinea ta nu crezi o iotă. 
Cu cât vei spune mai des că te-ai iertat, chiar și atunci când nimeni nu te-a întrebat, cu atât nu crezi în ceea ce spui. O faci pentru a te lăuda, a epata, a impresiona, a avea un subiect de discuție. Și, te rog, nu mă întreba cum să crezi în ceea ce spui. Găsește calea.

Nu e iertare de sine atunci când ești plin(ă) de ură, furii, frici, nemulțumiri profunde. 
Iertarea vine din liniștea înțelegerii și nu din gălăgia minții.
Nu mă întreba cum să nu urăști și să nu fii revoltat. N-ai vrea să-ți spun și cum să respiri? Tu alegi să fii așa. Poți oricând să nu alegi trăirea în negativitate.
Ura, furia și încrâncenarea ți-au îmbunătățit cumva traiul? Ai mai mulți bani, ești mai sănătos, mai liniștit și mai cu pace în casă și-n suflet? Nu? Și atunci de ce alegi să te „otrăvești”? Te răcorește, zici? Și unde, mai exact, e înțelepciunea ta?
Iar dacă după citirea acestor rânduri vei continua cu „da, dar...”, e alegerea ta.


Nu e iertare de sine atunci când nu îți găsești singur(ă) calea de a te ierta, ci împrumuți metode ale altora. 
Acelea s-au mulat pe sufletul lor; de ce vrei să le ajustezi, ca o haină luată de la altcineva?
Nu vei avea nicio șansă să ierți și să te ierți pentru că tu nu exiști, pur și simplu, pentru tine. E ca și cum ai aștepta ca doar alții să îți aducă mâncarea lor, în timp ce tu susții că nu știi și nu poți să-ți faci mâncare.

Nu e iertare de sine atunci când hotărăști că nu există așa ceva, că e foarte greu, chiar imposibil, și alte clișee verbale și lozinci șablonarde de genul acesta.

Nu e iertare atunci când vorbești în permanență doar despre alții, despre ce li s-a întâmplat lor, și refuzi să vezi că, de fapt, vorbești despre tine.
E o stare de negare continuă care te va face „salvatorul neamului” fără ca cineva să te fi rugat. De ce o faci? Ca să nu rămâi singur(ă) cu tine și cu problemele pe care refuzi să le vezi, dar mai ales să le accepți.

Nu te poți ierta dacă întrebi veșnic pe alții cum să te ierți.
Acesta este un drum pe care tu trebuie să-l parcurgi, dacă ești hotărât(ă). Poți primi o rețetă, dar punerea ei în aplicare e treaba ta.

Nu te poți ierta atunci când te-ai hotărât că tu nu porți nicio vină pentru nimic, că doar alții se fac vinovați că profită de naivitatea și credulitatea ta, biată victimă care ești!
Și tu unde ești în propoziția vieții tale?
Când zici că ți-ai luat concediu de la a fi stăpân(ă) pe situație și a-ți hotărî drumul singur(ă)?

Iertarea de sine nu se obține prin întrebări la care nu le găsești răspunsul.
De (prea) multe ori aud doar întrebări care cad ca o ploaie torențială, iar acest tumult oprește răspunsurile la nivelul minții, care le ajustează așa cum îi place ei.
Cum vrei să te liniștești urlând în sinea ta?
Cum vrei să te ridici și să mergi mai departe atât timp cât stai și aștepți să vină alții să o facă în locul tău?

Nu te poți ierta pe tine dacă nu afli tu cum să o faci, dacă nu treci prin purgatoriul întrebărilor incomode și a răspunsurilor sincere, venite din adâncul tău.
Ești pregătit(ă)? Citește mai departe.
Dacă nu ești pregătit(ă), oprește-te aici, și întoarce-te la ale tale.


Eu pot să-ți spun cum am făcut în cazul meu, dar asta nu înseamnă că ți se potrivește. 
Și voi începe cu o întrebare pe care, chiar dacă ți-am mai pus-o de nenumărate ori, ți-o repet că văd că nu o auzi (https://vibratiavindecarii.blogspot.ro/2016/10/a-asculta-versus-auzi.html): tu unde ai fost atunci când ai luat hotărârea care a generat catastrofa? E viața ta, cum poți da vina pe alții? 

Ești supărat(ă) pentru că tratamentele urmate nu numai că nu au dat rezultat, ba chiar ți-au agravat problemele de sănătate? 

Și cine te-a îmbolnăvit? Vecinul de la etajul patru? Crezi că accidentul vascular cerebral, sau infarctul, sau paralizia ți-au fost implantate de extratereștri în viața ta fără de prihană?
Chiar poți afirma cu conștiința împăcată că înainte de a apare bolile, ai avut un stil de viață exemplar, te-ai odihnit atât cât trebuie, ai făcut și ceva care să-ți bucure sufletul, ai mâncat regulat trei mese pe zi hrană sănătoasă, ai băut apă minim 1,5 litri pe zi și ai făcut mișcare suficientă?

Poți să juri că nu ai avut niciun semnal din partea corpului, care te-a avertizat că ceea ce faci nu e bine?
Și dacă te-ai îmbolnăvit, a cui vină e că ai ajuns la un medic sau la o clinică sugerate de alții, și că de acolo a început iadul vieții tale?
Cine e de vină că nu ai cerut încă o opinie medicală, doar din frica de a nu se supăra doctorul?
Și, dacă ai văzut că nu sunt rezultate în tratament, cine e de vină că nu ai schimbat medicul sau clinica?
Cine e de vină că rămâi în aceeași situație, deși vezi că starea nu se ameliorează?


E greu să acceptăm că noi ne hotărâm soarta în momentul în care înmânăm conducerea ei altora.

Cine e de vină că cei apropiați sunt bolnavi grav pentru că nu au făcut cum ar fi vrut, ca să nu te supere, ci cum ai vrut tu, din prea multă iubire?

Cine e de vină că nu mai poți comunica cu copiii tăi acum, după ce toată copilăria le-ai spus să tacă din gură pentru a nu deranja? Ei cumva? Dar cine este adultul în familie, nu te supăra de întrebare?

Cine e de vină că te-ai căsătorit cu unul care te bate, care nu te respectă, care te neglijează? Sau care umblă după alte femei? Cine e de vină că ai refuzat să vezi semnele astea, spunându-ți că se va schimba totul după nuntă?

Cine e de vină că te-ai însurat cu una care îți face viața de coșmar, te controlează și te castrează emoțional?  Cine e de vină că ai sperat că se va îndrepta după obținerea certificatului roz?

Cine e de vină că stai la un loc de muncă ce nu te împlinește, ce îți ofilește trăirea din suflet? Îmi spui că trebuie să o faci pentru a aduce bani acasă? Serios? Care bani? Ăia pe care îi vei da pe medici și medicamente atunci când te vei îmbolnăvi grav? Și dacă vei fi dat(ă) afară pe motiv că stopezi productivitatea, cine va fi de vină că, în loc să găsești soluții, ai ales să ignori semnalele vieții?


Cine este de vină că ai dat cu piciorul în toate șansele pe care ți le-a dat viața și i-ai îndepărtat pe toți cei care au ținut cu adevărat la tine, pe motiv de moft?

Cine e de vină că îi apreciezi pe oameni doar prin prisma judecății tale de valori, și pe toți cei care au curajul să fie altfel, îi îndepărtezi? Îți dau o veste proastă: funcția de dumnezeu e luată deja, să știi.

Cine e de vină că ai ales să te identifici cu imaginea de apărător al drepturilor tuturor, și că altceva nu mai știi în viața ta?

Cine este de vină că întreaga ta viață și existență o raportezi doar la alții? 
Dacă totul e din vina guvernelor și a guvernanților, a oamenilor nesimțiți și nesimțitori, cum îi numești, care mai e viața ta? A venit cineva să îți pună pistolul la cap și să te forțeze să te uiți ore în șir la televizorul ce îți face creierul varză?
Cine e de vină că tu ai ajuns să nu ai nicio părere personală, ci doar să împrumuți ce vezi sau auzi? 

Îi crezi mai deștepți pe alții? Asta înseamnă că pe tine te crezi prost/proastă. Și cine e de vină pentru că așa crezi? 

Șirul întrebărilor poate continua. 

Răspunde-ți sincer la ele, pentru că tu ești persoana care are nevoie de răspunsuri, nu eu. 
Dacă pe mine mă minți și continui cu justificări care încep cu „nu, dar...”, uită-te în oglindă și spuneți-o în față. Poți? Dacă da, ai făcut deja un prim pas. Dacă nu, e clar că nu vrei iertarea ta.

Te-au enervat sau agitat întrebările? 
Dacă nu, fie ți-ai rezolvat problemele, și te-ai iertat demult, și te felicit din suflet, fie ai citit pe diagonală și ai auzit doar ce vrei, iar la sfârșit vei întreba, indubitabil, „și eu ce să fac?”.
Dacă da, acesta este starea obligatorie din care începe iertarea de sine. E ca o apă pe fundul căreia s-a depus mâlul; pentru a o curăți, trebuie agitată pentru a putea fi filtrată de impurități.


Vrei să te ierți? A venit momentul să te uiți în oglindă, să îți pui toate întrebările incomode care te bântuie de atâta amar de vreme, să îți spui of-ul până când simți că apele sufletului ți se liniștesc.

Începe cu o singură întrebare; ia-le pe rând, și ai răbdare cu tine.
Dă-ți toate răspunsurile și acceptă-le.
Acceptă-te că ai avut momente de absență din tine însuți/însăți, deoarece exact acestea sunt cele care te ajută să înțelegi lecțiile vieții, să te înțelegi pe tine, singurul locuitor al vieții tale.

Și încet, cu răbdare, se va lăsa liniștea în tine. Primii care vor observa schimbarea vor fi cei din jurul tău.

Da, iertarea de sine este unul din cele mai grele lucruri, nu pentru că e imposibil, ci pentru că e mai ușoară comoditatea victimizării, în locul furtunii purgatoriului sufletesc.

De aceea, iertarea de sine este o adevărată artă, stăpânită de cei care aud chemarea de a fi artiști ai vieții, ai sincerității și iubirii de sine.
Și când un artist își încheie o operă de artă, crezi că își mai amintește de caznele prin care a trecut? Sau se bucură de rezultatul muncii lui?

Oricine poate fi critic de artă, dar scaunul de artist e doar pentru cei ce își reamintesc că ei sunt personajul principal al vieții lor! 


 Binețe, dragă cititorule, și îți mulțumesc de însoțire!

dr. Edith Kadar 
Arad, 11 ianuarie 2016

 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

vineri, 11 august 2017

IUBIRE CU CONDIȚIONARE ȘI IERTARE FĂRĂ DE UITARE

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *    *     *     *     * 


Aud destul de des expresii ca: „...iubesc foarte mult pe...(părinți, partener/ă, copii)... dar nu pot să-i iert pentru ce mi-au făcut și cum s-au comportat...”; sau clasicul, de acum, „eu iert dar nu uit niciodată!”.
Și stau să mă întreb până când vom mai încerca să ne mințim, mințindu-i pe ceilalți?

Ai auzit și tu sau ai folosit aceste sintagme în timpul unor povești la o cafea de vorbă, nu-i așa?
Eu sigur am făcut-o; am și auzit și am și folosit expresiile până când am înțeles ce se ascunde în spatele vorbelor. 

Binețe, dragă cititorule!

Te invit la o poveste despre iubirea fără de condiții și iertarea cea fără de uitare.
Așază-te comod, pornește muzica, și hai să purcedem.


                                          

Ai spus sau ai auzit vreodată că ierți dar nu poți uita? Sau că iubești pe cineva pentru că... sau dacă...? Sau că iubești dar nu poți ierta? Dar, ce iubire e aceea dacă e plină de condiții și de condiționări?

Dragul meu cititor, te anunț oficial că dacă ai iertat cu adevărat, așa cum spui - repet, cu ADEVĂRAT și nu din vârful buzelor - situația care te-a afectat dispare, se șterge, pur și simplu, din memorie.

Pe cuvânt! Ți-o spun din experiența proprie, și nu din vreo teorie emanată de mintea mea.

Dar, dacă nu ai iertat ci doar susții verbal asta ori de câte ori ai ocazia, nu vei păcăli pe nimeni decât pe tine. Pentru că undeva, adânc îngropată în sufletul și în codul tău genetic stă acea nedreptate pe care ai suferit-o, și care iese la suprafață atunci când întâlnești aceeași persoană sau aceeași situație.

Când susții sus și tare că ai iertat pe cineva care, să zicem, te-a abuzat indiferent cum - fizic, verbal, emoțional - ghici cum vei reacționa când vezi sau auzi despre abuzuri similare?
Ești revoltat(ă), iei atitudine, povestești non-stop despre ce și cum  ai face tu dacă ai fi în locul persoanei abuzate.

Sau în cazul cuiva care te-a înșelat, te-a trădat, te-a atacat pe nedrept, etc. Răspunsurile sunt aceleași.
Poți să înțelegi trecutul unei persoane văzându-i reacțiile la diferite persoane sau situații care, aparent, nu au nicio legătură cu existența sa.


De ce te identifici atât de mult cu o situație străină ție?
Pentru că una similară s-a întâmplat la un moment dat ție sau cuiva la care ții mult, și încă nu s-a șters din memoria ta; doar crezi asta.

Mai spui și că „nu vreau să-mi mai amintesc!”.
Aha! Și dacă nu vrei să-ți amintești, înseamnă că nu mai există, că s-a șters din memorie?
Mda! Și ce boli zici că ai? Pentru că situațiile nerezolvate și doar îngropate în memorie lasă urme adânci în sănătatea fizică, psihică și emoțională, precum și în energia care susține viața.

Lucrurile și situațiile făcute uitate, dar nerezolvate, sunt ca niște motoare ce nu se opresc niciodată, ci consumă non-stop combustibil - energia vitală.

De ce alegi să te minți spunând că ierți dar nu uiți, sau că iubești, dar nu poți ierta?

Chiar nu vezi câte minciuni ajungi să fabrici, și care se vor îngroșa, în timp, fiecare repetare a neadevărului adăugând o cărămidă în plus la zidul care te va izola de realitate, de adevăr, de viață?

Dragul meu cititor, tu nu o persoană nu poți ierta, ci felul în care te-a făcut să te simți atunci.
Nu poți ierta faptul că te-ai simțit trădat(ă), pentru că te-ai simțit folosit(ă), pentru că s-a folosit de încrederea pe care ai acordat-o, de vulnerabilitatea ta.
Nu poți să ierți că ai permis să se ajungă la acea situație, care te-a făcut să suferi atât de mult.

NU TE POȚI IERTA PE TINE!


Despre asta este vorba, de fapt, atunci când vorbești despre iertare și uitare, mai ales în iubire.

Poți să ierți întreaga planetă aplicând toate tehnicile de care ai auzit, citit sau pe care le-ai învățat la cursuri. E foarte bine s-o faci. 
Doar că mai rămâne să te ierți pe tine.

Când te vei ierta că ai fost neputincios, ca și copil, și că nu a fost vina ta că părinții tăi doar așa au știut să te iubească?
Când te vei ierta că ai acceptat să intri într-o relație care a fost sortită eșecului din start?
Când te vei ierta că ai amânat să schimbi ceva în viața ta, pe motiv că ai așteptat ca celălalt să o facă mai întâi?
Când te vei ierta că, din frica de a nu deveni ca părinții tăi, de a nu face aceleași greșeli față de partener(ă) și copii, te-ai transformat exact în copia lor fidelă?
Când te vei ierta că nu ai sau nu ai avut puterea de a pune punct unei relații sau unei situații de viață pe motiv de comoditate, frică sau lașitate?
Când te vei ierta că ai irosit atât de mult timp din viața ta fără să obții nimic palpabil pentru sufletul și pacea ta?
Când te vei ierta că îți folosești și bruma de energie care ți-a mai rămas pentru a „croșeta” scuze, motive de ce să nu faci ceva, în loc să găsești soluții pentru a rezolva?
Când te vei ierta pentru că ai fost surd(ă) la toate semnalele pe care viața și Universul ți le-au trimis, alegând să le ignori considerându-le, atunci, neimportante?
Când te vei ierta pentru că ai fi vrut să fii ceva sau cineva, dar nu ai fost?

Și când vei înțelege că niciodată nu este prea târziu pentru a face toate cele de mai sus, și că timpul este doar în mintea ta liniară?

Niciodată nu este prea târziu să repari o situație, să spui ce ai pe suflet, indiferent de vârstă.
Niciodată nu e prea târziu să scapi de balastul din suflet care îți consumă energia și nu îți aduce nimic bun.
Niciodată nu e prea târziu să te ierți, să faci pace cu tine, cu trecutul tău, și să te reatașezi la viață.
Astfel, bolile vor dispărea pentru că au dispărut și cauzele care le-au creat.


Când te ierți și faci pace cu tine însuți/însăți, nimic din trecutul tău nu te mai poate afecta. E ca și cum ai fi închis definitiv o ușă.

Iar când sufletul tău este liniștit, inundat de pace, nu mai are nicio importanță ce s-a întâmplat, ce-a fost în trecut.
Ai uitat, pur și simplu, și nu mai simți nevoia să repeți tuturor fraze standard și clișee ca cele pomenite la începutul articolului.

Dacă ai iertat, dacă te-ai iertat, liniștea obținută nu simte nevoia să fie exprimată verbal. 
Doar când sufletul e agitat, gura nu mai tace. Pentru că larma interioară trebuie vorbită, povestită.

Când te ierți, faci pace cu tine.
Abia atunci apare IUBIREA FĂRĂ CONDIȚIONARE ȘI IERTAREA PLINĂ DE UITARE.

Asta e comoara.
Restul sunt doar vorbe goale.
Pe cuvânt!

Binețe, dragă cititor, și mulțumire îți spun pentru însoțirea printre rânduri.



dr. Edith Kadar 
Arad, 10 ianuarie 2016


 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

joi, 10 august 2017

PACIENȚI ȘI... PACIENȚĂ

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     * 


Azi m-am hotărât să scriu despre un subiect care s-a acutizat mult în ultima perioadă: despre pacienți și despre paciență.
Acum, depinde ce înțelegi tu prin cele două noțiuni.

PACIENȚĂ, conform dicționarului explicativ al limbii român (DEx), semnifică răbdare, calm, îngăduință. Este o calitate, o virtute cu care ar fi bine să fim cu toții înzestrați.
Și atunci cum se numesc oamenii care manifestă această virtute? PACIENȚI. Un om plin de răbdare este un om pacient. Calitate. Adjectiv.
Dar PACIENT este și substantiv, și înseamnă „o persoană bolnavă care se găsește în tratamentul unui medic, considerat în raport cu acesta” (DEx).

Un om pacient (adj.) are multă răbdare, dar un  pacient (substantiv) are, oare, răbdare cu sine și cu ceilalți?
Experiențele ultimei perioade m-au făcut să-mi pun serioase semne de întrebare în acest sens.

Binețe, dragă cititorule!

Te invit să-mi fii alături și azi. Tu hotărăști dacă vei avea paciența de a citi și înțelege, sau îmi vei da un răspuns rapid pe motiv de...pacient impacientat.

Pornește, rogu-te, și muzica, pentru a te însoți pe calea cuvintelor.
Cele scrise mi s-au întâmplat mie, dar pot fi valabile pentru oricine, indiferent de domeniul de activitate.


Munca mea de medic mă pune în cele mai variate posturi în raport cu oamenii cu care vin în contact. Totul începe cu primul contact, de obicei telefonic, pentru a stabili o întâlnire. Până aici, toate bune și frumoase.
Fie sunt contactată pe Facebook, în particular, pentru a mi se cere numărul de telefon, fie prin mail, ori oamenii primesc numărul de la cei care au mai fost la mine.

Discuțiile sunt, de cele mai multe ori, interesante. De ce? Pentru că mulți din cei care mă caută nu știu, de fapt, ce vor.
Este ca și cum ai intra într-un magazin și ai întreba: „ce se vinde aici, că nu știu?....aveți șampon?... nu?... e magazin de încălțăminte?...aha!...și ce încălțăminte aveți, de vară sau de iarnă?...să mă uit?...da' nu-mi puteți spune dumneavoastră?... sunteți cam obraznică!”.

Într-una din zile am primit multe telefoane în decurs de o oră, toate pentru programări. Am făcut 3 programări, deoarece restul habar nu aveau de ce vor să vină la mine și cu ce i-aș putea ajuta. Iar dacă omul nu știe ce vrea, cum aș putea eu, oare, să știu ce să-i ofer?

Desigur, poți să-mi aduci nenumărate argumente că eu trebuie să ajut omul, nu să pun atâtea întrebări, că rolul meu este să mă jertfesc pentru binele altora, etc. 
Așa cum am mai scris (http://vibratiavindecarii.blogspot.ro/2016/08/cand-vorbim-cu-altii-comunicam-de-fapt.html), ce spunem altora, ne spunem nouă înșine, de fapt.

Gândește-te la locul tău de muncă. Apoi imaginează-ți că te sună cineva sau te caută, și, în loc să-ți spună ce vrea, te întreabă cu totul altceva și, nemulțumit(ă) că nu îi acorzi atenția pe care o vrea, îți mai și zice vreo două.

Dragul meu cititor și potențial pacient, ai paciența să afli de la tine ce anume vrei înainte de a mă căuta. Fă lucrul acesta înainte de a avea pretenții, pentru a nu deveni, după aceea, o victimă bosumflată.

Această propunere-rugăminte este valabilă pentru oricine, și, indiferent ce voi scrie mai jos, este valabil pentru orice domeniu de activitate.


Dacă nu știi ce vrei, eu nu știu ce să îți dau, iar tu vei fi nemulțumit.

Dă-mi voie să-ți reamintesc ce fac (deși informațiile acestea sunt publice, doar să vrei să le afli):
- Sunt medic, am absolvit facultatea de medicină generală din Timișoara în 1990.
- După terminarea stagiaturii am ieșit din sistem deoarece am văzut că medicamentele nu ajută, nu vindecă, ci transformă omul în dependent de ele.
- Am început să caut alte metode, alternative, pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie: astrologie, reiki, radiestezie, remedii florale Bach. Am studiat doar cât să pot înțelege ce e dincolo de fizicul uman, și folosesc toate astea pentru a obține mai multe informații legate de boală și vindecare.
- Am descoperit biorezonanța și am urmat cursurile postuniversitare în domeniu.
- Cum multe lucruri dădeau cu virgulă și nu prea le înțelegeam, am găsit oportunitatea de a afla mai multe răspunsuri: Noua Medicină Germană (NMG), care face legătura între boală și emoții, și Recall Healing, desprinsă din NMG, care oferă modalități practice de a rezolva o problemă emoțională, care poate fi o moștenire a cuiva din familie.

Pe tot parcursul stadiilor de învățare, am fost „nevoită” să studiez asiduu medicina, pentru a-mi reîmprospăta baza de date: anatomie, fiziologie, fiziopatologie, morfopatologie, biofizică, biochimie, etc.

Acum, dă-mi voie să-ți spun ce NU fac (indiferent cât de ciudate ți se vor părea unele afirmații, ele sunt consecința a ceea ce am trăit):

- Nu ghicesc viitorul, nu îți pot spune ce ai fost în viețile anterioare; habar n-am ce culoare are aura ta și nici dacă ai blesteme sau făcături pe tine. Am avut destul de multe persoane care au intrat în cabinet, iar la întrebarea „cu ce vă pot fi de folos?”, mi-au răspuns „nu vă spun absolut nimic, vreau să văd cât de bună sunteți!”. Și eu care uitasem să-mi aduc globul de cristal și să pun afară firmă luminoasă „La ghicitoarea veselă”!

- Nu dezleg vrăjitorii. Acuma, pe bune!...

- Nu îți pun diagnosticul pe baza astrogramei. Astrele îți pot da niște indicii legate de predispoziții, dar hotărârile îți aparțin.

- Habar n-am cât vei mai avea de trăit; asta nimeni nu ți-o poate spune pentru că nimeni nu poate ști. Un medic care îți spune că mai ai de trăit doar câteva luni îți dă o informație periculoasă, care te poate programa, dacă o crezi.


- Nu știu dacă ai șanse să trăiești având o anumită boală. 
Această hotărâre îți aparține. Tu hotărăști dacă și cât mai vrei să trăiești, în ciuda celor afirmate de cei din jurul tău care, indubitabil, o fac din prea multă iubire pentru tine. Diferența între cei care s-au vindecat din boli considerate incurabile și tine este credința lor; adică ei au crezut cu tărie că se vor vindeca, în ciuda comentariilor și „încurajărilor” celorlalți.

- NU VOI HOTĂRÎ ÎN LOCUL TĂU CE SĂ FACI ÎN VIITOR, indiferent că este vorba despre viața ta personală sau cea profesională! 
Nu acesta este rolul meu. Dacă tu ai luat o hotărâre, indiferent despre ce este vorba, ți-o respect. Răspund pentru hotărârile mele, dar nu pentru ale altora. Primul pas în vindecare este să iei o decizie, aceea de a te face bine cu orice preț; doar atunci va urma vindecarea. Dar dacă tu nu crezi că viitorul ți-l scrii singur(ă), nu te pot ajuta. Nu voi face în locul tău ceea ce tu refuzi.

- Nu voi interveni în tratamentul pe care ți l-a prescris medicul tău. 
Nu asta e treaba mea. Ceea ce fac ajută la rezolvarea problemelor emoționale aflate în spatele afecțiunilor fizice, și sprijină vindecarea mai rapidă a maladiilor.

- Nu sunt sacul tău de bătaie și nu îți voi permite să te răcorești pe mine doar pentru că alți medici te-au nemulțumit. Nu sunt reprezentanta celorlalți medici, nici purtătoarea  lor de cuvânt și nici nu am vreo vină pentru hotărârile tale neinspirate.

- Nu lucrez gratis. Nu este problema mea că tu ai dat până acum atâția bani pe tratamente care nu te-au ajutat. De ce nu lucrezi și tu gratis ceea ce faci? De obicei, banii reflectă cât prețuim și apreciem ceea ce primim în schimb. Gratis vrei, la zero este aprecierea ta pentru ceea ce aș putea face pentru a te ajuta. 

- Nu ofer garanții și certitudini pentru rezultatele tratamentelor și a colaborării noastre. Eu ofer alternative la tratamente, TU ești cel care te vindeci. În cât timp? Câte întâlniri între noi sunt necesare? Nu știu. De cât timp ai nevoie să faci schimbarea care îți aduce vindecarea? Exact atât durează. De obicei chem omul de trei ori, pentru început. Dacă după a treia ședință lucrurile rămân neschimbate din punctul său de vedere, mulțumesc pentru colaborare, dar nu are rost să ne irosim timpul; înseamnă că nu eu pot ajuta în acel caz.

-Nu-ți voi cânta în strună și nu te voi lăsa să-ți plângi de milă. Vindecarea implică ieșirea din zona de confort pe care ți-o întreține victimizarea. Conflictele emoționale care au dus la apariția bolii sau bolilor au fost traumatizante, și sunt adânc îngropate în memoria subconștientă. Nu le poți scoate la suprafață mângâindu-te pe creștet. Asta vrei, corul bocitoarelor și empatie totală? Ai vecini și prieteni care empatizează cu tine, nu cred că ești dispus(ă) să plătești doar pentru a povesti și eu să tac și doar să-ți dau dreptate. Această gândire te-a adus aici, nu te poate face bine!

- Nu te voi lăsa să-mi spui numai ce vrei tu. Așteaptă-te la întrebări multe. Adevărul nu este în ceea ce afirmi cu tărie, ci în ceea ce ții ascuns și poate fi „citit” doar printre rânduri.

- Nu te voi lăsa doar să îi denigrezi pe toți și pe tine, fără a-ți aminti de oglinzile pe care le reprezentăm pentru ceilalți. Nu toți cei din jur sunt proști, nesimțiți și insensibili, în timp ce tu ești singurul(a) sfânt(ă) umblător pe fața pământului!


- Biorezonanța nu rezolvă nimic în locul tău! 
Nu este o metodă miraculoasă care vindecă orice, în timp ce tu îți vezi mai departe de viața și obiceiurile care te-au îmbolnăvit. Biorezonanța ajută la detectarea factorilor de risc rezultați în urma stresului pe care îl accepți în viața și traiul tău. Factorii de stres sunt peste tot și îi afectează pe toți; diferența o face răspunsul fiecăruia. Dacă te stresezi foarte tare nici nu vei avea mai mulți bani, nici nu vei fi mai apreciat(ă) și nici nu vei primi mai mult respect.
Biorezonanța este o metodă aplicată prin intermediul unui aparat. E ca șofatul: îți trebuie o mașină, dar mașina nu merge nicăieri dacă nu o conduce cineva. Așa încât, dragul meu cititor, aparatul și metoda nu fac doi bani dacă nu există cineva care să „șofeze”, adică medicul care lucrează cu aparatul.

- Nu îți pot spune cine face exact același lucru ca mine în orașul sau județul tău. Fiecare avem metoda noastră care ne personalizează. Spune-mi, te rog, cine face exact ceea ce faci tu în orașul meu?

-Nu îți pot da răspunsuri la întrebările de pe facebook când ai tu chef. Munca mea nu constă în a sta în fața monitorului pentru a-ți aștepta cu nerăbdare întrebările și a-ți răspunde instant. Nu te aștepta să-ți răspund atunci când îmi scrii la ora 2 noaptea, doar pentru că mă vezi activă. 

- Nu voi renunța la mine pentru a-ți fi ție bine. Nu voi renunța la sănătatea mea și a celor la care țin pentru a-ți fi la dispoziție 24/24. E clar că, în acest caz, ai nevoie de servitori. Din fericire am învățat să fac diferența între un bolnav real și unul imaginar, care vrea doar ca ceilalți să-i fie la dispoziție non-stop.


Îți mulțumesc pentru paciența cu care ai citit cele de mai sus. Și ce fac, totuși?
- În primul rând nu te consider pacient-bolnav, ci un om care are - în acel moment - o problemă ce se vrea și poate fi rezolvată.
- Te ascult și îți pun întrebări pentru a-ți primi răspunsurile vindecătoare.
- Îți cer să-ți amintești cât de extraordinar(ă) ești și te ajut să-ți reamintești de soarele din viața ta, distrăgându-ți atenția de la negura pe care o simți.
- Sunt atentă la tine, la limbajul tău non-verbal și la intonațiile ce stau ascunse în spatele cuvintelor pe care le rostești. 
- Te opresc, din când în când, deoarece soluția problemelor tale este spusă chiar de tine, doar că durerea, furia, fricile, nu te mai lasă să o „auzi”.
- Îți povestesc despre mecanismul de producere al bolilor, de la emoția primordială la boală, pentru a putea înțelege că tot ce ți se întâmplă e suma hotărârilor luate de tine, nu de altcineva.
- Îți reamintesc și îți argumentez că niciodată nu e prea târziu să faci ce vrei în și cu viața ta, și că TIMPUL este doar o noțiune a minții.
- Îți spun cum au rezolvat alții și eu situații prin care treci tu acum.
- Îți prezint variante pentru ca tu să găsești soluții. E viața ta, în fond, deci trebuie să îți asumi responsabilitatea pentru ea, să te asumi pe tine.

Sunt un medic care cunoaște medicina, a înțeles biologicul uman și reacțiile lui. 
Îți pun la dispoziție cunoașterea pe care am acumulat-o, cu condiția să o vrei. 
Te pot ajuta să te ajuți, dar nu te voi minți și nu voi face nimic în locul tău.

Vii la mine în postura de pacient, dar rolul meu este să îți reamintesc cum să ai paciența de redeveni un om pacient cu tine.

Ești oglinda mea. Sunt oglinda ta.

Îți mulțumesc pentru paciență, dragă cititorule.

Binețe, îți spun!


dr. Edith Kadar 
Arad, 09 august 2016

 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. (http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2016/08/pacienti-si-pacienta.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.