miercuri, 6 decembrie 2017

Numele NICOLAE - semnificație și menire



Binețe, dragă cititorule!

Primul pas în a te cunoaște pe tine și a afla care este rolul tău în această viață este să știi care este semnificația  numelui pe care l-ai primit la naștere.

Astăzi vom vorbi despre NICOLAE.

Indiferent dacă te numești Nicolae, Nicoleta, Nicu, sau derivate de-ale lui, sau dacă cunoști persoane botezate astfel, știi care este semnificația acestui nume?

Nu uita să pornești și muzica pentru a-ți fi însoțitor pe calea gândurilor și a rândurilor.



Numele NICOLAE derivă de la grecescul NIKOLAOS, și înseamnă „victoria omului”.

Persoana care primește acest nume, sau un derivat de-al lui, este menită să fie un exemplu de tenacitate, perseverență, hotărâre și dârzenie în fața încercărilor vieții. 

Dincolo de evidența semnificației, „victoria omului” nu se referă la câștigarea vreunei bătălii cu un alt semen. Aceasta ar fi semnificația numelui pentru aceia care sunt preocupați să demonstreze că sunt mai buni ca alții; ceea ce reprezintă o luptă a ego-ului, în care se războiesc orgoliul, mândria și vanitatea.

A obține victoria asupra altcuiva, a putea să te mândrești cu superioritatea ta aparentă, nu poate decât să hrănească nivelul inferior al conștiinței umane: fizicul și emoționalul.

Sfântul Nicolae a fost un om cu un caracter extraordinar, ce a apărat drepturile oamenilor, a ocrotit copiii și marinarii. A ajuns episcop ortodox, și a participat la renumitul Conciliu din Niceea, din anul 325, când s-au trasat clar liniile directoare ale religiei. 
Cu acea ocazie, Arie, un preot creștin din Alexandria, a susținut că Iisus a fost doar un om cu puteri supranaturale, nu fiu al lui Dumnezeu, cum a susținut Sf. Nicolae. Se spune că acesta din urmă a fost atât de hotărât în a apăra divinitatea lui Iisus, încât l-a pălmuit pe Arie în plin sinod. De aici se trage simbolistica nuielușei care se face cadou în ziua de 6 decembrie celor care au uitat de credință, de dumnezeire, și își arogă puteri ce nu au vreo legătură cu sursa divină.

Datorită faptelor sale, sfântul Nicolae este considerat ocrotitorul celor slabi, al celor nedreptățiți, al copiilor.

Cei care primesc la naștere numele NICOLAE, sau vreun derivat, au menirea de a rămâne în lumina adevărului divin, și de a fi o voce ce se ridică împotriva nedreptății.

Desigur, prea puțini dintre cei ce își sărbătoresc onomastica în ziua de 6 decembrie țin cont de semnificația și de vibrația pe care o aduce acest nume în viața lor. Cu cât un Nicolae este mai departe de menirea lui, cu atât bolile sale sunt mai multe și mai grave, pentru a i se atrage atenția că se află departe de drumul său.

În mod simbolic, NICOLAE semnifică lupta omului cu el însuși, cu slăbiciunile, mândria și orgoliul, pentru a ajunge să le conștientizeze, să le corecteze (nuiaua simbolică), pentru a curăți tot ce poate împiedica manifestarea luminii divine pe care fiecare le poate manifesta în pașii prin viață (darurile puse în cizmulițe).

Dragă NICOLAE, NICOLETA, NICU, NICO, NICULINA, MIKLOS, MIKI, NICOLA, COLIN, etc., îți urez să ai înțelepciunea de a discerne dreptatea de nedreptate, forța de a alege adevărul, și grația de a manifesta lumina lui Dumnezeu în fiecare moment al vieții, pentru a-i călăuzi pe cei nedreptățiți. 

LA MULȚI ANI, PLINI DE LUMINĂ, dragă NICOLAE!



dr. Edith Kadar 
Arad, 06 decembrie, 2017

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

1.- Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

2.- Comentariile anonime NU SE IAU ÎN CONSIDERARE începând din 09 decembrie 2013!!!
Nu te ascunde cu lașitate în spatele rândurilor anonime, ci asumă-ți responsabilitatea răspunsului pe care îl dai.
Tu ştii deja cu cine vorbeşti. Altfel eu aleg să nu îl iau în considerare.
Alege să nu fii un ANONIM în viaţă.

3.- Nu îmi trimite același mesaj de mai multe ori doar pentru că nu-l vezi publicat. Ele îmi vin pe mail și le public sau le răspund când pot. Dacă nu primești răspuns înseamnă că mi-ai pus o întrebare al cărei răspuns fie există deja, deci caută-l, fie este cuprins în material, deci caută-l. Nu sunt răspunzătoare că nu ai răbdare să citești.

Mulţumesc.