luni, 31 iulie 2017

CIOCNIREA TIMPURILOR ȘI BLOCAJELE VIEȚII

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     * 



Ți s-a întâmplat să fii tratat(ă), apreciat(ă) sau judecat(ă) de alții nu cum ești acum, ci așa cum ai fost într-un trecut demult apus?
Mai ai vecini care se comportă cu tine ca și cu un copil, deși ai trecut demult de majorat?
Familia ta te tratează ca pe o persoană neajutorată, ca cea care ai fost în copilărie?

Dar, ți s-a întâmplat ca tu să-i judeci pe alții prin prisma trecutului comun, sau să te judeci pe tine conform criteriilor de acum ...șpe ani?

Cum te înțelegi cu ceilalți, cei care trăiesc în alte timpuri? Aveți criterii diferite de discuție? Este ca și cum timpurile în care vă aflați se ciocnesc în permanență?

Binețe, dragă cititorule!

Te invit să (re)citești o postare a mea inspirată, ca de obicei, din trăirile și experiențele mele și ale celor care îmi taie calea vieții.

Nu uita să pornești muzica.

 
                 
Judeci și apreciezi oamenii, situațiile, viața, din timpul în care te afli.

Dacă trăiești în trecut, nu ai cum să înțelegi prezentul sau chiar viitorul în care trăiesc oamenii cu care vii în contact. În această situație nu poate exista o comunicare armonioasă, ci doar contradicții, contraziceri, negare, combatere.

Când tu ai rămas în trecut cu gândirea, trăirea și simțirea, ți se pare că și ceilalți sunt tot acolo cu tine, că acela este prezentul tău, e prezentul tuturor. Atunci apreciezi totul și pe toți prin prisma acelui timp, fără să realizezi că timpul a trecut, dar tu ai uitat să-l însoțești, să-l urmezi.

Cea mai cunoscută situație de acest gen este cea dintre părinți și copii.

Părinții își pot trata copiii ca pe niște neștiutori și neajutorați, chiar dacă aceștia au trecut demult de vârsta majoratului; acest lucru se întâmplă pentru că părinții au rămas în trecutul în care ăl micu' abia a venit pe lume, trebuie hrănit, spălat și schimbat de scutece. 
Creșterea copiilor e rar percepută real de către părinți și, de aceea, mulți doresc să-și dădăcească progeniturile până la adânci bătrâneți deoarece, în viziunea lor, au rămas aceiași bebeluși neajutorați.

La fel se întâmplă și invers. Un copil își va vedea părinții tineri și sănătoși tot timpul; de aceea boala sau moartea lor îi poate devasta, lăsându-le în suflet frica de a nu se descurca singuri, chiar dacă sunt adulți demult.

Sau în cazul partenerilor căsătoriți de mult timp, când boala gravă sau moartea unuia lasă celuilalt sechele mari în suflet și pustiu în trăire.


Dar, ce zici de reîntâlnirea după zeci de ani cu oameni care au făcut parte din viața ta?
Dacă ei sunt în același timp cu tine, conversația curge ușor, la fel ca amintirile depănate și apreciate, acum, prin prisma prezentului.

Dar dacă unul a rămas în trecutul comun, îți vorbește, te judecă și apreciază cu ochii persoanei de atunci, și nu de acum.
Pentru cei înțepeniți în trăirea trecutului, ceilalți vor fi cu nasul pe sus, nerecunoscători, au uitat de unde au plecat, se dau mari, s-au ajuns și nu-și mai cunosc prietenii, sau alte asemenea expresii. Sunt convinsă că le-ai auzit sau chiar le-ai spus în anumite situații.

Cei care uită să lase trecutul și să se adapteze vor avea și argumentele la fel de vechi ca și momentul în care au rămas. Îți aduci aminte de discuțiile cu părinții sau bunicii și de diferența de concepții: muzica prea tare, fusta prea scurtă, anturajul nepotrivit, etc. 
Dar, ai toate șansele ca și tu să faci același lucru cu copiii tăi.

Cei rămași în negurile trecutului vor aprecia și judeca totul prin prisma criteriilor de atunci, deși e posibil să fi trecut zeci de ani între timp, iar tu să te fi schimbat foarte mult pentru că ți-ai însușit lecțiile vieții.

E posibil, însă, ca și tu să fi rămas într-un trecut confortabil și de acolo să îi apreciezi pe ceilalți, găsind tot timpul ceva de comentat și de adăugat; adică să judeci, deși susții că nu, tu nu o faci niciodată. Atunci, toți cei din jurul tău ți se par aroganți, nesimțiți, iar tu ești de neînțeles iar soarta te oropsește.

Viața este, pentru tine, o serie de eșecuri și nu de realizări deoarece criteriile de apreciere sunt demult trecute.

Dacă atunci când ești la liceu vei vrea doar să desenezi bastonașe și să scrii litere ca în clasa întâia, nu te mai mira că nu te înțelegi cu cei de vârsta ta. Tu ești cel/cea care are pretenția ca timpul să stea în loc.



Timpul este o percepție a minții și ne ajută deoarece este un indicator al lecțiilor însușite ale vieții, cele care te vor ajuta să faci lucruri din ce în ce mai mari, mai complexe.

Timpul nu este un dușman al tău. Dacă nu reușești să faci ceva cu viața ta, nu timpul este de vină, ci percepția ta asupra lui.

Timpul nu rezolvă nimic. Tu ești cel/cea care rezolvă lucrurile într-un anumit interval. 

Ce vină are timpul atunci când amâni la nesfârșit să faci ceva important pentru tine, să schimbi ceva, să te schimbi, să te maturizezi, adică să începi să-ți asumi responsabilități folosind abilitățile dobândite în timp?

Timpul nu are nicio vină că în loc să găsești soluții de rezolvare, îți umpli viața cu scuze și justificări de ce nu faci ceva, iar în loc să-ți asumi greșelile și să schimbi ceva, îl irosești găsind țapi ispășitori.

Am întâlnit persoane care susțineau sus și tare că ei nu au greșit niciodată, că doar ceilalți sunt de vină pentru eșecul lor, trăindu-și zilele în furie, alături de băutură și departe de familie.
Am întâlnit persoane care nu au putut trece peste faptul că nu mai arătam fizic ca acum 25-30 de ani. 
Am reîntâlnit vechi cunoștințe care râd de ceea ce fac în prezent deoarece acum două-trei decenii eram altfel.
Am cunoscuți și vecini care mă știu de când eram mică, și mă tratează și acum ca pe copilul de atunci, considerându-mă obraznică dacă le răspund.
Prietenii din copilărie nu-mi iau munca în serios deoarece, pentru ei, sunt aceeași parteneră de joacă.
Cunosc persoane care nu pot trece peste conflicte foarte vechi, aruncându-mi reproșuri de câte ori au ocazia, deși acele neînțelegeri sunt irelevante acum, etc.

Indiferent de timpul în care te afli, comparativ cu ceilalți, ai grijă să te reînnoiești, să te adaptezi în permanență la nou. Altfel timpul în care trăiești se va ciocni în permanență cu al celorlalți.

Trecutul îl știi deja. 
Dar viitorul îl poți accesa doar dacă înveți lecții și rămâi cu mintea deschisă, indiferent de domeniul vieții: personal sau profesional.

Când înțelegi că fiecare experiență vine să te învețe ceva, vei renunța să urmărești un viitor croit de mintea ta; atunci renunți la a te compara cu alții și a-i judeca pe toți.
Abia atunci timpul va deveni irelevant pentru tine, pentru mintea ta.
Atunci sufletul este eliberat de condiții și condiționări, iar spiritul, esența ta, capătă forma sa inițială: a omului venit aici să experimenteze și să învețe cu drag, ajutându-i, astfel, și pe ceilalți

Până atunci, însă, timpul este privit ca un dușman care stă în calea împlinirii visurilor, și nu cheia ce deschide ușa către realitatea creată în timpul prezent.

Dă drumul trecutului, și lasă persoana care ai fost să plece, altfel nu o vei observa pe cea care ești acum.

Binețe, dragă cititorule!



dr. Edith Kadar 
Arad, 02 noiembrie 2015

 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. (http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2016/07/ciocnirea-timpurilor-si-blocajele-vietii.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.