joi, 24 august 2017

ÎN CĂUTAREA EI...

Nu e nevoie să schimbăm lumea; este suficient doar să ne schimbăm pe noi. Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 
Lumea este doar ceea ce vrei tu să vezi că este. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     * 


Am emoții. Mari emoții.
O voi cunoaște, în sfârșit!

Am auzit de ea, se vorbește despre ea, se scrie despre ea. Apare în filme ca personaj principal. Sunt deja multe legende țesute în jurul ei. Iar eu o voi cunoaște! Ea s-a interesat de mine și vrea să mă cunoască.

Am auzit că e frumoasă, e caldă, e primitoare, dar și capricioasă dacă nu o înțelegi și nu încerci să o cunoști. Că te face să te simți un rege atât timp cât stă lângă tine. Știu că te schimbă. Că te face să râzi din orice, te împinge să faci lucruri copilărești, de care altă dată erai rușinat.

Știu că mulți au căutat-o, au crezut că au găsit-o, i-au bătut la ușă în speranța unui semn de acceptare, dar s-au înșelat amarnic.
Și totuși, ea mă caută pe mine. Sunt onorat pentru că ea... se lasă așteptată, și din această cauză poate fi confundată. Unii, fără răbdare, preferă înlocuitoare, lăudându-se totuși că au găsit-o.
Este specială pentru că te face să te simți special, deosebit, unicul, și nu mai cunosc pe cineva care să îți dea atâta importanță fără a ține cont de cine ești.

Poți fi un nimeni, dar ea să te facă un rege, sau poți avea totul, dar să îți dea impresia că până atunci ai fost sărac în viață.
Am știut că va trebui să o caut, dar nu m-am așteptat să mă găsească ea.

Gata. V-am spus că sunt emoționat? Uite-o că vine. Ea este!
E mai frumoasă decât tot ce s-a spus până acum. Vă las acum.

Ah, până nu uit, să vă spun numele ei, să știți cine este atunci și dacă vă găsește.
Ea este...IUBIREA!

Binețe, cititorule!

Te invit să-i asculți muzica. 



dr. Edith Kadar 
Arad, 27 septembrie 2014

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

RUTINA și SCHIMBAREA DE SINE

Pe măsură ce te trezești și lași schimbarea să-și facă treaba în viața ta iar tu nu te mai opui Universului, vei observa că fiecare z...