duminică, 26 februarie 2017

CUM PUTEM MANIFESTA DIVINITATEA DIN NOI ÎN MOMENTE DE CRIZĂ?

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 
Lumea nu este ceea ce este, ci ceea ce vrei tu să vezi că este. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     * 



Cu toții știm că suntem esență divină manifestată vremelnic într-un corp fizic. 
Dar nu toți conștientizăm acest lucru, și mai puțini înțeleg și acceptă, iar un număr restrâns (comparativ cu totalul) o manifestă în viața de zi cu zi.

Binețe, dragă OM!

Oare cum e posibil ca partea divină, luminoasă din noi să fie estompată, acoperită, și înăbușită de emoțiile distructive: frică, furii, dezamăgiri, deznădejde, ură, ranchiună, etc.?
De ce nu înlătură Dumnezeu-l din noi negura trăirilor negative, și cum putem face ca noi să ne reamintim în permanență de esența divină din noi?

Sunt doar câteva întrebări la care am încercat să răspund în materialul filmat de aici.
Îți mulțumesc că îmi ești alături, și aștept în continuare propunerile, sugestiile și părerile tale.

Binețe, dragă oglindă a mea! 




dr. Edith Kadar 
Arad, 26 februarie 2017

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 


 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

vineri, 17 februarie 2017

UITAREA ȘI TRĂDAREA DE SINE

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     * 


Nu încerca să schimbi lumea; trebuie doar să te schimbi tu. 
Şi vei constata cu surprindere că cei din jur se vor schimba împreună cu tine. 

Astăzi, mai mult ca oricând, insist asupra acestui motto deoarece observ cu îngrijorare dispariția omului ca individualitate și identificarea până la sacrificiu cu grupări, curente, mișcări, evenimente, societăți.
Atunci când uiți cine ești tu cu adevărat, ce poți și ce îți place, devii un simplu instrument în mâna celor care obțin beneficii din manipulare. 

Binețe, dragă cititorule!

Te invit pe calea rândurilor, sugerându-ți să și pornești muzica pentru a ne însoți.


Nu te mulțumi niciodată cu puțin și, mai ales, nu te mulțumi cu ceea ce îți spune altcineva că meriți.
Nu lăsa pe alții să-ți spună cine ești și ce poți.

Când te mulțumești cu puțin fie nu îți (mai) pasă de tine pentru că nu te cunoști cine ești și ce poți cu adevărat, fie încerci să fii modest(ă) pentru că așa îți spun alții că ți-ar sta bine.

Din momentul în care nu îți mai pasă de tine și de ceea ce meriți, te-ai trădat pe tine și visele tale, ți-ai trădat scopul vieții și promisiunile pe care ți le-ai făcut mai demult. 
Din acea clipă ți-ai înmânat „cheile” viitorului celorlalți, lăsându-i să îți stabilească ei reperele existenței și ștacheta la ceea ce poți. 

Din acel moment tu încetezi să mai exiști ca entitate și devii un instrument în mâna celor care își respiră viața dictând altora cum să fie și ce să facă.
Atunci vei începe să te mulțumești cu din ce în ce mai puțin, și vei ajunge să vrei să te trăiești  mulțumindu-i pe alții.

Te trădezi atunci când nu te cunoști, când nu te mai recunoști și când ai uitat că nu există „nu pot” ci doar „nu vreau” sau „nu am chef să încerc mai mult, e mai comod să hotărască alții”.
Te trădezi atunci când uiți că te-ai născut o entitate puternică, de sine stătătoare, și ajungi să te identifici cu mișcări, curente, grupuri, societate. 

Cu cât uiți mai tare de tine ca persoană, cu atât te identifici cu o grupare mai mare în care te-ai integrat, te-ai dizolvat și în care ți-ai pierdut esența. 
Astfel încât atunci când vorbești despre tine ca societate, poți fi sigur(ă) că ai uitat deja că ești o individualitate, o entitate, că ești unic(ă).

Persoanele care își pierd identitatea ajung să se nege pe ele în afara grupurilor care le reprezintă, cu care s-au identificat, în care s-au integrat. 
Sunt persoanele cărora atunci când le adresezi o întrebare personală, îți vor vorbi  la plural pentru că au uitat singularul, explicând despre societate și problemele ei, nemaiștiind să se raporteze la ei înșiși.

Din păcate, întâlnesc din ce în ce mai mulți semeni care atât de tare au uitat de ei, de cine și ce sunt, încât nu mai știu să glumească, răspunzând repezit că vremurile actuale nu le mai permit să zâmbească. 

Ceea ce se întâmplă în exterior este o reflectare a celor trăite în interior. 


O societate nu este un organism de sine stătător, ci este compus din „celule”, din indivizi.

Există o similitudine între indivizi-societate și celule-corp. Corpul uman, sau de oricare, are vaga și greșita impresie că el dictează celulelor ce să facă. De fapt, este exact invers.  
Adevărul greu de acceptat este că orice boală pornește de la refuzul unei singure celule de a se supune unor comenzi contrare binelui său. Mintea este cea care creează iluzia corpului că este cel după care și cea mai mică celulă trebuie să se plieze. 

Nu societatea te face într-un anumit fel, TU faci societatea! Când ai uitat acest adevăr?

Atunci când uiți cine ești tu cu adevărat, ce poți și ce îți place, devii un simplu instrument în mâna celor care obțin beneficii din manipulare. 
Cu cât te negi mai mult și te identifici cu mișcări, grupuri, societăți, cu atât ești mai dezintegrat(ă) ca individualitate.

Când nu mai știi să râzi, să te bucuri de ceea ce ești și ceea ce ai, gândește-te că ar trebui să faci ceva pentru a te recompune.

Când te mulțumești cu puțin fie nu îți (mai) pasă de tine pentru că nu te cunoști cine ești și ce poți cu adevărat, fie încerci să fii modest(ă) pentru că așa îți spun alții că ți-ar sta bine.
Modestia este un cuvânt inventat pentru a te face să te simți mic, umil și a cere voie altora să exiști și să te manifești.

Atunci când îți cunoști valoarea și nu aștepți sa ți se spună ce poți și ce ai voie, întinde-ți aripile și zboară. 
Cei care îți vorbesc despre modestie sunt cei care nu au încercat niciodată zborul fie din comoditate, lene sau pentru că și lor le-au fost frânte aripile.

Nu lăsa pe alții să-ți spună cine ești și ce poți.
Nu te mulțumi niciodată cu puțin și, mai ales, nu te mulțumi cu ceea ce îți spune altcineva că meriți.

Nu încerca să schimbi lumea; trebuie doar să te schimbi tu. 
Şi vei constata cu surprindere că cei din jur se vor schimba împreună cu tine. 

Nu mă întreba cum să o faci, pentru că îți voi răspunde simplu: REAMINTEȘTE-ȚI DE TINE!

Binețe, dragă cititorule!



dr. Edith Kadar
Arad, 16 noiembrie 2015

 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
(http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2015/11/uitarea-si-tradarea-de-sine.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

duminică, 12 februarie 2017

VALOAREA DIN OCHII TĂI

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     * 


Știai că...
... dacă tu nu ești dispus(ă) să-ți vezi și să-ți recunoști valoarea proprie, se vor găsi întotdeauna persoane care să-ți spună că nu ai nicio valoare?

Valoarea ta ești tu însuți/însăți și nu vreun ban, vreun bun material sau vreo profesie. Acelea te ajută, dar nu te reprezintă; acelea nu ești tu.
Fără tine, nici un ban, bun material sau profesie nu ar exista. 
Tu le dai valoare pentru că tu ești o valoare!

Banii nu ar exista dacă nu i-ai face tu să apară și să circule; mașina sau casa nu ar exista dacă nu ar fi cineva care își cunoaște valoarea pentru a le concepe, construi și folosi. Profesiile nu ar exista dacă nu ar fi oameni care să-și pună talentul valoros la bătaie.

Dacă nu îți cunoști valoare, va exista întotdeauna cineva care să-ți spună cu nu ai nicio valoare, pentru a te putea folosi și manipula...gratis, chiar cu voia ta; că doar îi crezi pe alții care vorbesc despre tine, nu?

Mai sunt persoane a căror valoare este să se folosească de valoarea celor care nu se văd pe ei înșiși.

Dar, când îți știi, simți, cunoști valoarea, indiferent ce ți se va spune vei rămâne surd(ă) pentru că tu știi cel mai bine că ești o comoară.

Valoarea ta dă valoare realității tale. 
Cu alte cuvinte, la cât de apreciezi, atât vei avea.
Nu ai nimic? Îți dai seama cât valorezi în proprii tăi ochi? În acest caz, devalorizarea a devenit valoarea ta.

Cum poți afla cât valorezi?

Pornește de la conștiența și conștiința valorii tale.
Pentru asta trebuie să te cunoști, să stai puțin de vorbă cu tine, să-ți faci o analiză la sânge, cum se zice.

Gândește-te la un atlet care habar nu are ce poate și cât valorează. Dacă nu-și cunoaște abilitățile (viteză, rezistență, capacitate de adaptare la stres și la lucrul sub presiune, contracronometru), se va apuca să încerce probe la care nu excelează, deși ar fi extraordinar la altele. Și toate doar pentru că nu știe el ce poate, ci i-a lăsat pe alții să-i dicteze. Din cauza rezultatelor slabe, atletul se devalorizează, crezându-se mediocru sau ratat.

La fel și în viață. Dacă nu îți cunoști plusurile și minusurile din fiecare domeniu, fie personal, fie profesional sau social, vei irosi multă energie și entuziasm în zone care nu ți se potrivesc, neobservând zonele din viață cărora tu le-ai da strălucire prin talentele și abilitățile pe care le posezi.

Abia când vei sta la taclale tu cu tine însuți și vei stabili plusurile și minusurile din acest moment, adică îți vei cunoaște și înțelege valoarea, vei putea să direcționezi energia în locurile din viață care îți vor aduce și recompense: bucurii, bani, liniște sufletească, etc.
Până atunci totul e o irosire.

Se spune că dacă apreciezi un pește după abilitatea lui de a se cățăra în copac,  el va trăi cu impresia că nu e bun de nimic, că nu valorează nimic.

Toți oamenii sunt valoroși. Tu cum te apreciezi?

Binețe, dragă cititorule!



dr. Edith Kadar 
Arad, 16 iulie 2015

 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. (http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2016/03/valoarea-din-ochii-tai.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.